Una definitorie

Căutam azi ceva chestii şi am ajuns pe un forum care promitea. În timp ce sortam întrebările şi mai ales răspunsurile, dau peste propunerea unui tip de-acolo, care cerea părerea celorlalţi utilizatori depre respectiva idee. Unul dintre răspunsuri suna cam aşa: "Nu am înţeles propunerea ta, aşa că sunt contra". Adică problema te depăşeşte, dar dacă tot îţi cere omu' părerea, hai să îi spui că nu eşti de acord. Numai mie mi se pare ilogică treaba asta? Şi numai mie mi se pare că exemplul ăsta este de fapt un şablon de gîndire şi comportament extins la o scală muuuult mai mare?

La cerere

Si cu asta gata, nu mai am alte poze cu ăsta micu'. Deocamdată. Enjoy!

No hablar ingles (aşa ceva)

O colegă de serviciu, recent "apărută", încă în stadiul de adaptare cu noul loc de muncă, mi-a cerut zilele ăstea o documentaţie pe care i-am oferit-o cu plăcere. În engleză. Că în română nu există, sau eu nu am găsit până acum materialul respectiv tradus. Ea se uită uşor dezamăgită şi spune ceva de genul "Nu-i nimic, o bag în Google Translate...". Am sărit ca ars, respectiva opţiune nu se pretează sub nicio formă cu informaţiile foarte exacte din actele ălea, nu sunt permise greşeli sau traduceri "alternative". I-am spus că mai bine traduc eu totul, după care am întrebat dacă nu ştie suficientă engleză. Mi-a dat răspunsul ăla standard, "am făcut x ani la şcoală, dar am mai uitat". Neavând de lucru, întreb mai departe: "Franceză?". Nu. "Germană?". Nein. "Ăăăă...rusă?!". Niet. Alte limbi străine? Nu, doar engleza, făcută la şcoală etc. Cam puţin, zic eu, mai ales că astăzi, anglofil sau nu, te cam izbeşti de engleză peste tot. Tipa, începând să fie iritată, spune că îi ajunge până peste cap cât ştie. Iar eu, ca un nesimţit ce sunt, îi pun hârtiile în braţe şi îi spun "Perfect, atunci descurcă-te şi cu ăstea".
Poate că m-a cam luat valul, însă ce m-a...întristat, de fapt, este că fata are 22 de ani. Tânăra generaţie. Cu mentalitatea ei tânără cu tot. S-ar putea ca ea să fie o excepţie, să reprezinte o minoritate, însă cred că mă înşel.

Lucruri pe care nu le-am făcut nici acum.

(Şi nici nu am de gând să le fac prea curând.)
Nu am văzut Avatar (2D, 3D, 89D, stereo, 12.2 sau cum o mai fi el).
Nu mi-am făcut cont pe Twitter.
Nu mi-am făcut cont pe Facebook.
Nu mi-am făcut cont pe nicio reţea dintr-asta de socializare, şi am probleme în a utiliza chiar şi mess-ul, deoarece îl deschid de vreo 4 ori pe an.
Nu am citit nici măcar un rând de Coelho.
Nu am renunţat nici la ţigări, nici la cafea. Din păcate, faza cu ţigările începe să fie în mai strânsă corelaţie cu situaţia financiară decât cu sănătatea sau voinţa proprie şi personală.
Nu m-am îngrăşat, chiar dacă la un moment dat am avut o tentativă (a ţinut o zi şi a fost mai mult chestie de conjunctură).
Nu mi-am schimbat stilul vestimentar.
Nu mi-am cumpărat maşină. Nici motocicletă. Nici bicicletă...
Nu am fost la cinematograf (ultima dată a fost,ăăăăă... cred că acum vreo...ăăă...patru ani?!)
Urmează lucruri pe care aş vrea să le fac.

Răbdare şi tutun. Şi sport.

Am trecut azi întâmplător pe lângă uşa larg deschisă a unei săli de fitness, uşă prin care se ajungea într-un hol mic ce bănuiesc că ducea către recepţie. În respectivul hol, o scrumieră cât toate zilele mi-a atras atenţia. Nu ştiu dacă şi sala asta este obligată prin lege să fie dotată cu scrumiere, şi nici nu mă interesează. Dacă au şi automat de cafea, merg să mă înscriu.
Mi-am adus aminte şi de un perete situat în apropierea sălii de care vă spuneam, perete ornat din belşug cu diverse mesaje mai mult sau mai puţin prieteneşti executate într-un stil grafitti timpuriu. Unul dintre mesaje sună aşa: "M**e mie". Ce să zic, principiul cererii şi ofertei se aplică şi în domeniul ăsta, după câte se pare.

Untitled

Ocazional cumpăr câte un program TV, nu atât pentru filme, cât mai mult pentru diverse documentare, mai ales cele cu mai multe episoade, ale căror zile şi ore de difuzare reuşesc să le uit sau să le încurc. Aşaaa...în ultimul program am observat că în fiecare zi, pe un anume post, la ora opt jumate, se dă "film artistic". Foarte tare. Ideea unui ghid TV este să precizeze şi cel puţin titlul filmului, nu?
Trecem peste asta. Las să meargă ştirile în timp ce mă dau pe net. Aud cu o ureche minunata limbă romgleză vorbită de Ioana Maria Vlas, şi mă gândesc că dacă a fost în stare să scrie poezii, ar trebui să nu aibă probleme cu limba română uzuală, de conversaţie. E clar că m-am înşelat. Poate şi poeziile sunt scrise aşa, jumi-juma.
Urmează Boc, cu o declaraţie sforăitoare în faţa Parlamentului European despre eradicarea sărăciei. În timp ce pe-aici prin ţară se desfăşurau mitinguri de protest ale celor cu salarii de mizerie.
Schimb pe MTV...

Amuzament matematic (?!)

Un coleg de serviciu îmi povestea ieri extrem de amuzat despre de-acum celebra matematică elementară a Robertei Anastase, care a demonstrat că în anumite condiţii 80=170. Problemele ar fi două, şi anume că această egalitate matematică este complet şi indiscutabil ilegală, şi că este vorba despre un vot în urma căruia o anumită categorie a populaţiei va suferi nişte consecinţe. Eu nu văd nimic amuzant în asta. Însă, din păcate, un număr semnificativ de oameni au trecut pe sistemul ăsta de făcut haz de necaz, nemaidorind sau nemaiputând face altceva când sunt confruntaţi cu certurile, boacănele, perlele şi inepţiile produse pe bandă rulantă de bravii noştri parlamentari. În aceeaşi categorie intră de exemplu şi faptul că Boc, în virtutea principiului că celălalt e de vină, îl acuză pe fostul ministru al finanţelor de lipsă de viziune. Păi, ca prim ministru, ar fi trebuit să ştie, sau hai, să îşi dea seama pe parcurs, de această problemă, şi să ia măsuri în consecinţă, nu să îl lase pe om să îşi finalizeze greşelile pentru a-l putea arăta apoi cu degetul în public.
Am ajuns într-o perioadă în care imaginaţia mea, suficient de bogată, nu mai face faţă provocării lansate de întrebarea "Dar mâine ce se va mai întâmpla?". Răspunsul va fi cu siguranţă unul tragico-comic, absurd, demn de Kafka.