Damn...

A murit Leslie Nielsen. Nasol, îmi plăceau rolurile lui. Măcar el a avut norocul să nu moară în România, să apară pe la tot felul de televiziuni tabloide încă o lună după înmormântare.

Poate v-aţi întrebat...

Noua lege a educaţiei îşi continuă traiectoria sinuoasă prin diverse birouri şi comisii. Ăsta e un fenomen care poate dura încă mult şi bine. Pe de altă parte, Tata Uraniu are de un timp încoace un blog educativ (aveti linkul la Recomandările mele, apăsaţi pe Sciencefriction et voila...) în care tratează diverse teme axate în principal pe fizică (dar nu numai). De ce nu aş inaugura şi eu o rubrică dintr-asta? Normal, nu mă aştept să înlocuiesc cursuri şcolare, nici ca rubrica să devină un fel de "cititorii întreabă, eu răspund", că nu le ştiu chiar pe toate. Motivele pentru care voi încerca să postez relativ frecvent sub titlul de mai sus sunt două, şi anume faptul că genul ăsta de postări vor fi o variaţie de la postările mele "obişnuite", precum şi faptul că voi încerca să postez informaţii din categoria "curiozităţi/chestii funny", fără prea multe detalii tehnice.
Inaugurez aşadar acest "tag" răspunzând la următoarea întrebare: de ce unele persoane îşi scot limba când se concentrează? Fenomenul este relativ frecvent şi sunt convins că ştiţi despre ce este vorba, fie din proprie experienţă, fie din văzute. Explicaţia este simplă: creierul este împărţit în mai multe regiuni, fiecare dintre acestea având funcţii specifice. Unele regiuni sunt mai complexe, îndeplinind funcţii multiple. O astfel de regiune complexă este şi cea a lobului frontal al emisferei stângi, regiunea fiind implicată atât în controlul mişcărilor complexe ale gurii şi limbii, cât şi în activităţi intelectuale de genul rezolvării de probleme, activităţi ce necesită concentrare şi raţionament. Dacă cele două tipuri de activităţi (controlul mişcărilor limbii, respectiv concentrarea intelectuală) se desfăşoară simultan, creierul trimite limbii impulsuri prin care îi transmite să iasă din gură, rămânând astfel nemişcată. În acest mod, creierul se va putea apoi dedica mai mult activităţii intelectuale.
În mos similar, pe acelaşi principiu, o persoană care se gândeşte intens la ceva îşi va încetini ritmul mersului. Probabil aţi experimentat chestia asta când, după ce aţi ieşit din casă, aţi încercat să vă amintiţi dacă aţi oprit aragazul sau daca v-aţi luat mobilul de pe birou.
Aştept critici, comentarii, întrebări şi sugestii. Dar nu neapărat :)

Simplitate :)))

Responsabilitate, încotro?

Poa' să facă măreaţa noastră clasă politică declaraţii sforăitoare încă douăzeci de ani de acum încolo. Practic, în afară de clasica luptă pentru ciolan dusă mai ales prin faulturi dure şi lovituri sub centură, nu se realizează mai nimic. Nu că nu am avea minţi luminate care să găsească soluţii. Soluţii aplicabile în practică, nu utopii teoretice. Soluţii care, o dată aplicate, să dea şi rezultatele scontate, nu "băi, am încercat şi aşa, nu merge nici asta, hai să încercăm altceva".
Să scurtez povestea, părerea mea este că "minunea" aşteptată de toată lumea constă, cel puţin în mare parte, în responsabilitate. Cuvânt magic, fluturat tot mai des prin faţa poporului tot mai derutat. "Ne asumăm responsabilitatea" a devenit o expresie golită de conţinut; ea dă impresia că ai făcut ceva care este atât de extraordinar de funcţional încât eşti gata să girezi ceva-ul ăla. Problema este că, dacă ceva-ul se dovedeşte a fi doar o altă "încercare şi eroare", cu sau fără responsabilităţi asumate, va fi înlocuit cu altceva, mai sclipicios, pentru care bineînţeles că ne vom asuma eroic responsabilitatea. Nu contează că pentru a mia oară.
Foloseam cuvântul utopie. Exemplu: toţi cetăţenii nenorocitei (la propriu) ăsteia de ţări îşi vor asuma pe bune responsabilitatea, mică sau mare, pentru ceea ce reprezintă, fac, spun, creează, de la măturătorii de stradă la medici şi politicieni. Şi toţi îşi vor face treaba cum scrie la carte. De ce e utopie? De la celebrul "Las' că merge şi aşa" la "Frate, la câţi bani primesc, îşi dă dracu' interesu'. Ce, îs prost să mă spetesc pe gratis?". Sau " Tac şi înghit, şi fac ce mi se cere, când mi se cere, cum mi se cere, că dacă nu mă dă afară. Nu iau atitudine, nici măcar atunci când am idei care s-ar putea dovedi bune." Sau "Fac să îmi fie mie bine, ce treabă am cu restu'?". Şi aşa mai departe.
Culmea e că ăia puţini, "fraierii" idealişti, care îşi fac munca din plăcere şi/sau pasiune, sunt rapid marginalizaţi sau chiar eliminaţi din sistem, pentru că sunt percepuţi ca mergând contra curentului. Lasă, nu-i nimic, bine că îi primeşte Occidentul, să ne putem dup-aia lăuda la ştiri că un român din SUA/Germania/Franţa etc. a făcut nuş' ce mare descoperire sau plesneşte de talent într-un domeniu oarecare. Aaaaaaaargggghhhhh...

Morală

În parc, pe o bancă, doi băieţi aflaţi la vârsta acneii rebele la orice tratament fumează, beau cola şi vorbesc de-ale lor. La un moment dat unul zice :"Uite-l bă acolo pe fraieru' de George". Celălalt, pe un ton resemnat: "Fraier, fraier, da' măcar are prietenă..."

O prietenă

Simpatic