Not in the mood

Azi am vrut sa scriu ceva inteligent si profund. Am subiectul, insa nu si dispozitia necesara. Poate ca daca as scrie cu viteza cu care imi circula ideile prin cap ar fi muuult mai usor. Dar nu este asa.
Asadar, "rain check".
Trebuie insa sa vin cu o completare la un post precedent. Apropos de trafic si comentarii pe blogurile vedetelor autohtone, una dintre acestea (dintre vedete, adica) si-a tras blog. Unul dintre primele posturi de pe blog a fost ceva de genul "aceasta postare este un test, voi scrie in curand". Postarea a avut, la ora la care m-am uitat, nouazecisiceva de commenturi. Ce naiba, postarea are un sens mai profund care mie imi scapa sau exista si numerosi bagatori in seama? Inteleg commenturi de bun-venit in blogosfera, nu si commenturi care fac ca blogul sa semene cu o noua forma de mess, din categoria "Salut, ce faci", sau "bine, revin cand cand scrii ceva" - chestie oarecum logica, nu? Prefer sa stiu ca sunt citit si sa am 0 comentarii decat sa am zeci de comentarii total inutile. Da, am mai spus-o, e doar o reafirmare a pozitiei. Daca aceste comentarii duc insa la o dezvoltare a ideii, atunci da, totul este bine. Din punctul meu de vedere, ar trebui ca relatia post/comment sa determine un dialog in primul rand, un schimb de opinii, abia apoi - si nu in mod necesar - socializarea la alt nivel. Pentru "salut, ma cheama x, tu cati ani ai" exista multe alte variante.

Din oras

In timp ce o colega intr-ale blogului face gesturi frumoase, eu asist, din pacate de la o distanta mult prea mare pentru a putea face ceva, cum in plin centrul orasului, pe la ora 15, unei fete ii este smulsa poseta de pe umar, iar individul fuge printre oamenii care nu au timp sa reactioneze. Trist.
V-am mai spus ca urasc birocratia, cu motive argumentate. Ei bine, astazi am treaba la taxe si impozite, la Primarie. Intru in camera respectiva, unde erau patru birouri, unul neocupat (cat am stat acolo, a venit si posesoarea, cu o punga plina cu clementine si cu barfe proaspete de prin oras), la celelalte fiind doua doamne, respectiv un domn. Domnul fiind ocupat cu altcineva, iar eu avand nevoie doar de o informatie, apelez la prima doamna, care avea calitatea de consilier (ce sau pe cine consiliaza, nu stiu). Dupa ce salut, doamna ridica ochii de pe hartiile care le invartea, se uita bovin la mine, nu spune nimic si trece iar la hartii. Ok, nu ma saluta, asta e. "As avea si eu o intrebare, daca nu va suparati", insist ca fraieru'. Imi arunca din nou o privire, de data asta agasata, gen "nu vezi ca am de lucru?", insa nu zice nimic nici acum. O fi fost muta? Sau doar nesimtita si prost crescuta? Habar n-am...
Apelez asadar la a doua doamna, care macar reuseste sa imi arunce printre dinti un "vorbiti cu sefu' ". La care am si ajuns, si care a fost ok, chiar daca in timp ce imi explica si mie ce si cum, vorbea la mobil si cu un nene care statea cu capul bagat prin usa intredeschisa si il intreba una-alta. Asta da atentie distributiva!
Ce sa zic acum? Mariti-le si functionarilor astia salariile, ca merita, saracii... Pentru doritori, detin si numele personajelor, dar ar fi degeaba sa le scriu.
Si la final una simpatica. In locul vechiului showroom Toyota s-a deschis un magazin chinezesc, cunoasteti, din ala in care gasesti orice meid in ciaina la preturi imbatabile. Asta nu e o problema, ce m-a distrat este ca noii proprietari au uitat sa indeparteze firma de deasupra vitrinelor magazinului, pe care scrie maaaare de tot, evident, Toyota. Asocierea magazinului cu o firma de renume este ok, insa nu stiu daca reciproca este adevarata. Cu toate ca si Toyota este de origine tot cam de pe-acolo...
Si maine trebuie sa merg prin oras, asadar voi reveni cu noutati.
PS. Sondaj de opinie: imaginile cu intamplarile din ultima suta de metri a campaniei electorale va determina sa va faceti cruce, sa radeti cu lacrimi, sa plangeti sau sa stati acasa in 30?

Spirit civic si altele

De curand au aparut pe trotuare niste...rafturi sau cutii metalice, nu stiu cum sa le zic, in care se distribuie zilnic o editie de seara gratuita a unui anume ziar. Bineinteles ca noi, civilizati cum suntem, am inceput sa folosim aceste cutii pe post de cosuri de gunoi, care, la randul lor, sunt ca de obicei ignorate. Probabil ca inca nu am reusit sa le gasim o utilizare alternativa, dar mai astept, ca inventivitate este.
In alta ordine de idei, dupa ce aud un comentator sportiv spunand ca "era sa dea autogol in propria-i poarta", aud un pasaj - dat exemplu negativ -din discursul unui profesor universitar, mai exact o fraza cu trei greseli gramaticale, dintre care una era, of course, un dezacord intre subiect si predicat. No more comments.
PS. Am vrut sa dezbat si nebunia cu vaccinarea, dar nu mai am chef, oricum se vorbeste prea mult despre asta, fara niciun rezultat concret.

Nu stiu ce sa zic

Am fost intotdeauna oarecum neutru cand era vorba despre cum copiii din ziua de azi sunt influentati - in special negativ - de TV, muzica si jocurile la care au acces. Exemple ar fi si pro si contra, precum si solutii pentru evitarea eventualelor pericole (cu sau fara ghilimele, nu sunt hotarat). Insa m-am mirat cand am vazut la TV un pusti de vreo cinci ani, care era prezent la zilele Disney, sau cum le-o fi zis, din Bucuresti. Totul OK, Mickey si gasca erau acolo, jucarii, veselie etc. Reporterul il intreaba pe pustiul in cauza "Si ce faci tu aici?", iar raspunsul vine insotit de un zambet de fericire pana la urechi: "Zoc zoculi cu impuscatuli". Mda... in momentul ala era cam greu sa-mi folosesc argumentele utilizate in alte discutii pe tema.
Pe de alta parte, nu inseamna ca va deveni vreun serial killer sau, daca va asculta Tokio Hotel, isi va taia venele, sau, in cazul lui Manson, isi va omori colegii de liceu. Sau va asculta manele, ceea ce nu inseamna ca va avea Dacie tunata si va fi plin (?!) de bani. Etc.
Insa m-am intrebat ce as fi facut daca pustiul ar fi fost al meu. Pai habar nu am, pana nu voi fi in situatie nu are rost sa zic acum vreo chestie care peste cinci ani, sa zicem, mi se va parea aberanta.
Am reusit sa va mai plictisesc un minut...

Experiment

O fraza auzita intamplator la TV mi-a dat ideea sa fac urmatorul experiment: sa numar toate persoanele pe care le cunosc, asta insemnand de la parinti pana la colegii de gradinita pe care ii mai tin minte, inclusiv cunostinte cu care nu mai tin legatura - din cauza distantei, de obicei - decat cu diverse ocazii gen sarbatori, si inclusiv vanzatoarele de la magazinele din apropiere, ma rog, orice persoana cu care cel putin ne salutam reciproc. Whoooaaaa! Ia incercati si voi daca aveti timp si rabdare, rezultatul s-ar putea sa va surprinda!

Una buna, una rea.

Cea buna: Generation Kill, serialul de pe HBO, pentru motive care, daca va uitati, nu are rost sa vi le spun, iar daca nu va uitati, nu are rost sa vi le spun. Faptul ca ati jucat CoD pe hardest nu inseamna ca sunteti soldati.
Cea rea: peretii a dracului de subtiri care imi permit sa aud dimineata la 6 copilul mic al vecinilor cum plange, si la 5 dupamasa pe vecinul de deasupra care isi repara/renoveaza/reconstruieste apartamentul, operatie ce implica diferite power tools care este obligatoriu sa fie zgomotoase. Toate.
Hai sa fie trei, una amuzanta (pentru mine). Asadar, m-au amuzat intotdeauna prietenii si cunostintele care au fost in vacante, excursii si concedii prin diverse locatii mai mult sau mai putin exotice si imi arata cu mandrie poze facute cu mobilu'. E putin paradoxal, ma duc in Thailanda, Franta sau Egipt unde fac mandru poze cu camera de 3 megapixeli a telefonului. Hai, 5 megapixeli. Am cheltuit toate economiile facute intr-un an pentru iesirea asta, dar nu mi-am permis un aparat foto decent. Snobism? Proasta gestionare a veniturilor? Ambele, niciuna? Nu stiu. Oricum, ma amuz in continuare.

Un moment am avut emotii...

Printre altele, urmaresc - cand am timp si nimeresc peste ele - emisiuni despre/cu medici, cazuri, operatii in premiera etc. La o astfel de emisiune la care m-am uitat ieri, azi dimineata mai exact, o pacienta care fusese supusa unei operatii estetice necesare, in urma careia intr-adevar arata mult mai...uman, sa zic asa, s-a intanit cu doctorita care facuse operatia si i-a multumit, atentie, intinzandu-i in acelasi timp un plic! Asta e momentul care m-a facut sa ma intreb WTF? Dar m-am linistit, in plic se afla o felicitare cu un mesaj emotionant de multumire.
Mda, sa lasam totusi problema asta a sistemului nostru medical deoparte, in primul rand ca e complexa, si-n al doilea rand a divortat Raduleasca, e mult mai interesant...