De ce nu vreau blog celebru

  În ultima perioadă au avut loc mai multe evenimente de interes naţional şi/sau internaţional care au cam acaparat discuţiile de pe internet, fie ele pe reţele sociale, fie pe bloguri. Ca de obicei, am stat departe de ele şi nu am postat nimic. Nu pentru că nu aş fi avut opinii, ci pentru că prefer ca, în astfel de cazuri, să le exprim verbal şi doar prietenilor apropiaţi.  Motivul e simplu: am citit o grămadă de postări şi o grămadă şi mai mare de comentarii. Am făcut-o intenţionat, ca un fel de experiment, şi am rămas cu un gust amar.
   Nu din cauza postărilor (nu am fost de acord cu toate ideile prezentate, dar respectivii şi-au prezentat părerile, şi cine sunt eu să le judec valoarea ori justeţea?). Ci din cauza comentariilor. Am mai spu şi altă dată, poate cu alte cuvinte, şi trebuie să mă repet: de ce simt unii (mulţi) nevoia să se bage în seamă la aproape orice subiect, mai ales la cele la care evident nu se pricep, mă depăşeşte complet. O fi vreun hobby, nu ştiu. Dar, cu aproximaţie, cam jumate din comentariile la un subiect anume sunt într-o oarecare relaţie cu subiectul dezbătut. Cealaltă jumate e formată din troli, nazişti ai gramaticii (se remarcă dintre ei cei care scriu mai agramat decât autorul postării, ei sunt şi cei mai aprinşi, de obicei) şi oameni care postează răspunsuri absolut fără nicio legătură cu tema, ci cu vreun comentariu anterior, care deviază încet, dar sigur, discuţiile care urmează.
  Aşa se ajunge în situaţii în care, dacă citeşti ultimul comentariu, apoi postarea iniţială, de multe ori vei fi convins că e o formă tehnologizată de "telefon fără fir".
   În plus, am mai observat că indiferent ce ton este folosit în postare, vor exista nemulţumiţi. Dacă scrii decent, corect gramatical şi îţi scapă şi vreo trei cuvinte mai lungi pe acolo, se vor găsi unii care să îţi reproşeze că te crezi deştept şi că te simţi superior, ce e cu limbajul ăsta academic, frate, e o postare pe blog, nu un curs universitar etc.
   Dacă o dai pe partea cealaltă şi scrii "pentru popor", cu garnitură de expresii şmechere şi/sau vulgare, evident, îţi sar ăştia docţii în cap. "Sunt de acord cu ideea postării, nu şi cu limbajul folosit" este cea mai blândă variantă...
   Una peste alta, nu vreau blog celebru, cu articole care să dea naştere la astfel de dezbateri. Mă mulţumesc să rămân în colţişorul meu şi să scriu ce vreau, când vreau şi dacă vreau, pentru că aşa îmi vine mie. Dacă postarea e citită şi de alţii, e ok, dacă nu, eu mi-am făcut damblaua şi sunt mulţumit.
   Ajunge. Mă duc să citesc alte bloguri. Şi, poate, şi câteva comentarii, văd eu.

Stuff

Dialog de ABC:

”- Decât țigări doriți?

- Nu, doar țigări.

- Deci nu mai luați altceva?

- Nu, mulțumesc…”

Cea mai ilogică și pleonastică frază din această lună: un tip, întâlnindu-se cu un amic pe care nu-l văzuse de ceva vreme, strigă vesel: ”A reînviat mortul!”.

Plimbare de seară. În fața unui bloc din cartier, un tip se juca cu o dronă. Nu foarte îndrăzneț, câțiva metri în sus, câțiva metri la dreapta… Bănuiesc că atunci învăța să o condu… să o pilo… să o manevreze. Mă căscam și eu, că era întuneric, drona plină de luminițe, plus că făcea un zgomot mai putenic decât mă așteptam. La un moment dat, tipul strănută, fără să își ia mâinile de pe butoane. Într-o secundă, drona a efectuat un traseu tipic pentru un OZN: picaj brusc, redresare rapidă și ascensiune până fix în peretele blocului. De acolo, cădere liberă.

Nu am stat să văd dacă se stricase. Oricum nu mai vedeam nimic, râdeam cu lacrimi.