Jurnal de bord II

Buuun. Limba vorbită este moldovenească - nu ştiu cât de mult seamănă sau nu cu cea "made in Ro" - amestecată cu cuvinte şi expresii ruseşti moldovenizate şi cu cuvinte şi expresii ruseşti ruseşti. Destul de ciudat, dar după impactul iniţial parcă înţeleg ce şi cum, cel puţin în esenţă. Afişele, anunţurile, panourile şi toate ăstea îs majoritatea bilingve, cu excepţii în ambele direcţii. Ca fun fact, magazinaşele ălea de gen "telefoane mobile: reparaţii, decodări, accesorii" oferă aici o opţiune originală, şi anume "rusificare". Nu, mulţumesc...
Programele TV, cât am apucat să văd până acum, sunt în rusă sau sincronizate în rusă. Subiectul încă mi-e neclar, o să aprofundez şi revin cu detalii.
Una peste alta, din punctul ăsta de vedere sunt oarecum într-o perioadă de acomodare. Nu sunt la primul contact cu limba moldovenească, însă moldovenii veniţi în România se străduiau să vorbească cât mai româneşte posibil, pe când aici nu mai e cazul să se "abţină". În plus, dacă şi vorbesc repede... funny time:)

Jurnal de bord I

Pregătirile pentru plecarea de acasă pentru o perioadă de 3 luni sunt gata. Verific dacă tot ceea ce trebuie închis e închis, dacă ceea ce trebuie deschis e deschis – asta e uşor, nimic nu trebuie lăsat deschis – şi... go!
Prima staţie: autogara Oradea. Afară e cald, suficient de cald încât să pot aştepta afară cursa pentru Cluj. Ups... afară nu sunt bănci. Nu-i nimic, mă amplasez strategic lângă un perete mai ferit de ruta călătorilor care merg la toaletă/după cafea-ceai-mâncare/ziare-reviste şi fumez. Apar băieţii
cu alba-neagra, dar nu sunt doritori. Unul dintre ei se apropie şi îmi cere un foc. Încearcă să lege o conversaţie, dar din răspunsurile mele monosilabice îşi dă seama că nu am chef de aşa ceva şi pleacă. Unuia dintre ei îi sună mobilul şi pleacă toţi deodată.
Apare şi microbuzul meu. Puţini pasageri, dar cu multe bagaje. Şoferul le aranjează în spaţiul aparent neîncăpător din spatele maşinii. Se pare că uşa nu se va închide. Oh, ba da, trebuie doar puţin trântită. Bagajele se mulează după forma uşii. Sunt bucuros că nu am nimic fragil în valiză...
Cluj. E frig, diferenţa de temperatură după doar trei ore de mers e foarte mare, după părerea mea. Aici am de aşteptat o oră jumate, însă autocarul Cluj-Chişinău este deja aici, aşa că scap de toate bagajele voluminoase şi mă pot şi eu încadra la rândul meu în circuitul toaletă/după cafea-ceai-mâncare/ziare-reviste.
Pornim. Şoferul pune la TV un film. OK... aaa, nu, nu e OK deloc, filmul e sincronizat în rusă. Asta e...
Ajungem în vamă, trecem fără probleme. Apoi, în Chişinău, după...să vedem...13 ore de mers. O dată coborât, mă întind în toate direcţiile încercând să scap de amorţeala generală, însă îmi aduc aminte că mai am un drum de 50 de minute până în Orhei, destinaţia finală.
Mă întâlnesc cu cel care trebuia să mă aştepte, şi este suficient de amabil încât să mai stea 10 minute după mine, cât să mai fumez o ţigară.
Buuun, am ajuns în sfârşit în Orhei. Ziua asta voi dormi.
Welcome to Republic of Moldova...

Life is strange indeed...

Per total, ultimii doi ani din viaţa mea au fost destul de agitaţi şi de tulburi. Am avut parte de câteva schimbări majore, prin "câteva" înţelegând, subiectiv, un număr peste limita legală admisă. Fiecare dintre aceste schimbări mi-a închis câteva uşi în nas, deschizând în schimb câte o nouă portiţă, pe care a trebuit să o transform într-o uşă adevărată, matură. Moment în care... aţi ghicit, o nouă schimbare, o nouă portiţă... Însă niciodată până acum nu am resimţit atât de acut sentimentul acela de "a o lua de la zero". Până acum, în ciuda tuturor schimbărilor, aveam o bază micuţă, dar solidă, care îmi permitea să iau din nou startul. Acum însă sunt pe cale de a pierde exact baza asta. Şi nu ştiu dacă e bine sau nu, şi nu ştiu cum mă simt, nesigur?, speriat? entuziasmat?, încrezător într-un viitor ipotetic mai bun?, toate astea la un loc?, confuz, într-un cuvânt?
Poate e mai bine să mai aştept puţin, până mi se filtrează puţin trăirile, şi apoi să privesc situaţia actuală cu mai mult accent pe raţiune. Căci, nu-i aşa, baza a murit, trăiască baza! (?!?)
PS. Scuzaţi incoerenţa.