joi, 29 ianuarie 2009

Azi va fi mai bine

Ieri a plouat mai toata ziua, insa nu a fost frig. As fi vrut sa ies putin pe afara, daca nu ar fi aparut un prieten cu laptopul lui, care facea figuri pe motive de multiple threats detected. Nu ma pricep prea mult la chestiile astea computeristice, insa, prin comparatie, fata de amicul asta eram ca Gates. Asadar, a urmat nebunia aia cu antivirus, anti...orice, si am ajuns inevitabil la concluzia ca "mai, ar trebui reinstalat totul". La care amicul asta, cu ochii aia de Puss in Boots din Shrek, ma intreaba: "si stii cum? dar timp ai avea?"... Am fost slab si am cedat. Vorba unui alt amic, am fost instalator. Evident, s-au dus cateva ore bune, suficient de mult incat sa nu mai am chef sa ies nicaieri. Nu-i nimic, hai ca scriu ceva pe blog and stuff like that. Daca ar fi mers netul...
Asta a fost ieri. Azi, conform legii compensatiei, netul merge super, iar afara nu doar ca nu e frig, dar nici nu ploua. E soare in toata regula, zi de primavara. Am plecat!

marți, 27 ianuarie 2009

Discutii

Vorbeam cu un prieten care imi povesteste la un moment dat cum in America, pentru nus'ce experiment, un violonist celebru (cred ca Bell, nu sunt sigur) a cantat catva timp intr-o statie de metrou, fiind tratat de lume precum un oricare alt muzicant ambulant, adica l-au ascultat in trecere, unii i-au aruncat si ceva maruntis si cam atat. In urma experimentului ( care nu stiu ce scop avea) unii au tras concluzia ca frumosului, in general, ii trebuie un anumit loc special dedicat pentru a fi perceput asa cum trebuie. Ei pe naiba! Bineinteles ca un tablou sau o sculptura este pusa in valoare (si) de conditiile in care sunt expuse, de jocul de lumina etc., dar daca prin absurd m-as plimba prin centru cu vreo pictura celebra in mana (hai sa fie Mona Lisa, ca o stie toata lumea), nu cred ca nu as atrage atentia (nu politistilor, railor!). Sau, un contraexemplu si mai concret, tot in America au fost organizate concerte adhoc, la colt de strada, de cantareti sau trupe celebre (Tom Jones imi vine acum in minte) care au strans in jurul lor un public semnificativ. Aaa, ca pe Tom Jones il stie mai multa lume decat pe violonistul Bell, asta da. Dar e o cu totul alta poveste.
Nemaivorbind ca intr-o statie de metrou, cu cateva exceptii, lumea circula, merge la serviciu, scoala si mai stiu eu unde, si ca ar trebui sa fie ceva extraordinar care sa le dea calatorilor orarul peste cap. "Am intarziat o ora jumate ca l-am ascultat pe Bell in statia de metrou, a fost foarte frumos...". Iar seful ar spune ca esti liber sa mergi sa-l asculti in continuare.
Ca sa schimb tonul discutiei, ne-am amuzat (mai mult eu) de prietena prietenului astuia, care, ca (aproape) oricare fata, cand mergem in vreo cofetarie (da, fac si de-astea), nu comanda prajitura (motivele fiind evidente). Prietenul meu in schimb cere constant tarta cu fructe. Iar prietena ii mananca fructele (care sunt sanatoase), iar el, saracul, mananca ce mai ramane, adica tarta cu fructe fara fructe. Ok...

luni, 26 ianuarie 2009

Chestii

Dupa o iesire in oras, am ramas cu treburile rezolvate doar partial, cu amintirea unei doamne care discuta in tramvai despre niste medicamente "recompensate" si cu imaginea unui banner pus pe o cladire care adapostea doua firme, si care au impartit frateste si total neinspirat bannerul respectiv, pe care se poate citi "canapeaua mea", iar dedesubt "natural stone". Foarte tare...la propriu!
Acum, ajuns la confortul micutei mele camere, ma incalzesc putin si intre timp o sa-mi vina si ideea pentru o postare mai de Doamne-ajuta.

duminică, 25 ianuarie 2009

Am mai scris despre sloganul postului Prima, despre care au aparut comentarii din cauza faptului ca e in engleza si exista persoane care nu inteleg mesajul. Corect, nicio obiectie. Insa cand respectivul slogan incepe sa fie recitat in promourile postului de Simona Sensual, Vali Vijelie si Liviu nu-stiu-cum, incep sa am impresia ca mesajul se cam pierde... Pai la ce ma pot gandi vazand-o pe senzuala ca vrea sa ma (mai rau, sa ne) distreze? (ma scuzati, to entertain us). De manele nici nu indraznesc sa aduc vorba.
In timp ce scriam asta, mi-am adus aminte ca am citit recent pe undeva, nu mai stiu exact sursa, o teorie conform careia cei care se uita la toate emisiunile tembele si la asa-numitele "vedete" aparute peste noapte care debiteaza ineptii nonstop o fac deoarece, prin comparatie, se simt mai inteligenti decat "prostii aia de la TV". Un argument in favoarea acestei teorii ar fi afirmatia celebrei (?) de acum braileanca sexi, care a spus clar ca daca nu spui prostii, oamenii nu te baga in seama. Ce sa zic, probabil exista ceva adevar in teoria asta. Eu prefer in general sa ma uit la ceva din care sa mai invat anumite chestii. Nu, nu am TV-ul blocat pe Discovery, ma uit si la filme, mai bune si mai proaste. Dar nu ma uit DOAR la filme. Si in niciun caz nu urmaresc episodul 1894 din serialul Elodia, sau care o mai fi acum senzational.
La urma urmei, e chestie de gusturi si de preferinte personale, de ce ma agit? Probabil partial deoarece nu am inspiratia de a scrie altceva la ora asta:)))

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Gasit la spam

“Trecerea alimentelor din gura in stomac dureaza 7 secunde. Parul omenesc poate suporta o greutate de 3 kg. Penisul unui barbat, are, in medie, de 3 ori masura degetului sau mare de la mana. Osul de la sold este mai tare decat cimentul. Inima unei femei bate mai repede decat a unui barbat. Exista in jur de 3 mii de milioane de bacterii in fiecare laba a piciorului tau. Femeile clipesc de doua ori mai des decat barbatii. Pielea corpului omenesc cantareste de doua ori mai mult decat creierul. Corpul tau utilizeaza 300 de muschi, numai pentru a se mentine in echilibru, cand sta in picioare. Daca saliva ta nu poate dizolva un anumit aliment, nu-l poate savura. Femeile au terminat, deja, de citit acest mesaj. Barbatii continua sa-si masoare degetul mare."

Ploua

Si parca imi ploua direct pe creier, trebuie sa iau o supradoza de cofeina pentru a functiona normal. Macar nu e frig.
Daca tot am vorbit de Madagascar, a inceput sa imi placa Worst Week, serial de pe AXN. E vorba despre un tip plin de intentii bune, insa cumplit de ghinionist, aproape fiecare initiativa de a imbunatati ceva declansand un lant de evenimente cu efect contrar. E ca un fel de Final Destination, dar comic. Chiar daca unele situatii se termina previzibil, filmul tot reuseste sa ma binedispuna. O data pe saptamana. Dar e bine si asa.
Revin.

vineri, 23 ianuarie 2009

Good mood

Am revazut a enspea oara fragmentul din Madagascar 2 in care pinguinii "piloteaza" avionul... Ma face sa rad de fiecare data. "Who said we can't fly?"
Pe langa asta, mi-am dat seama ca folosim pluralul pluralului, sau pluralul dublu, sau cum ar trebui sa ii spunem. Bine, chestia e veche, dar acum mi-a picat fisa. Am auzit o domnisoara spunand la radio ca a prins cateva "tipsuri" in nu stiu ce domeniu. Automat am facut legatura cu chipsurile... Noroc cu vacuta Fulga, ca ea saraca ii invata pe astia micii cum sta treaba cu gramatica; spune in reclama "mai mi-am amintit", iar fetita ii spune bucuroasa fratelui mai mare, care o corectase inainte, "ti-am spus ca asa se zice!". In eventualitatea ca voi avea copil, o sa trebuiasca sa am discutii cu el si sa il lamuresc sa nu vorbeasca precum vaca:))). Ma si vad in ipostaza...

joi, 22 ianuarie 2009

Final de tema

Probabil nu voi mai comenta despre celebra de-acum "lege noua", insa trebuie sa ma intreb cum pot sa se planga de violarea intimitatii: cei care nu au perdele la geamuri, pentru a se vedea ecranul LCD-ului/plasmei (cu OTV si Etno) sau noul tavan fals cu un design artistic de aplice care ilumineaza discret...nimic (personal nu am vazut faza din filme, cu tipa care se schimba in camasuta de noapte in fata geamului, dar o fi si asa ceva); cei care isi lasa ostentativ mobilul pe masa, alaturi de cheile masinii, si, mai rau, il folosesc tot atat de ostentativ, vorbind de parca li s-a stricat microfonul; cei care ma inunda cu preferintele lor muzicale pe geamurile deschise ale apartamentelor/masinilor; cei care, aflati in locuri publice, recte baruri/restaurante, vorbesc foarte tare, pentru a se face auziti cica, deoarece muzica este data tare; pai reusesc, ca ii aud eu de la trei mese distanta, cu tot cu fondul muzical. Exemplele pot continua.
Asadar, despre ce intimitate vorbim aici?

miercuri, 21 ianuarie 2009

I told you...

Aseara am butonat de la un jurnal la altul, trecand prin diverse reviste ale presei si analize si comentarii despre, bineinteles, noua lege. Nu vreau sa preiau puncte de vedere, nici sa comentez mai mult decat s-a facut deja (stati, ca inca nu e gata!). Insa, probabil ca orice lege si hotarare de guvern si ce mai avem noi pe aici, nici aceasta nu va fi respectata complet. Sau, daca cineva este intr-adevar interesat, va gasi portite ca sa fie la limita legalitatii. Vorba unui avocat din ceva film, nu mai stiu care, "I don't break the law. I bend it". Ce mi-a placut cel mai mult din cele vazute a fost prezentarea situatiei ipotetice in care formez din greseala (pe bune) vreun numar de telefon al vreunui interlop, terorist sau ceva. Chiar si daca nu vorbesc, pe desfasuratorul convorbirilor mele telefonice acest apel va aparea. Sa vezi apoi batai de cap, ca trebuie sa-i conving pe potentialii anchetatori ca a fost o greseala...
Pe net, pe de alta parte, au inceput deja sa apara sfaturi utile de la baieti din astia care sunt implicati trup si suflet ITului despre cum poti naviga, trimite mailuri, descarca chestii etc. fara sa ti se afle IPul (sau asa ceva, imi scuzati ignoranta, ati inteles ce vreau sa spun). Tot asa, se presupune ca in telefonia mobila situatia va fi salvata de cartele prepay. Deci, pentru cei pe care legea asta i-ar incurca cu adevarat, rezolvari sunt. Concluzia? Un fel de mult zgomot pentru nimic.

marți, 20 ianuarie 2009

Era sa uit

De astazi suntem in mod oficial si legal ascultati, urmariti si monitorizati. Efectele aplicarii legii care obliga furnizorii de telefonie fixa, mobila si de internet sa stocheze date despre apeluri, SMSuri, emailuri si site-uri vizitate etc. incep sa starneasca discutii, dar e mai bine sa astept cateva zile, sa vedem opinii mai documentate decat ale mele. Personal, consider nasol sentimentul de paranoic mic ce ma va face sa imi controlez limbajul sau glumele cu multiple intelesuri, ca mai stii? In plus, amatorii de conspiratii si fanii Big Brotherului universal sunt acum in extaz, iar adevaratii paranoici vor lua mai multe medicamente decat inainte si vor sustine, evident, ca sunt si suntem urmariti. Deoarece vor avea dreptate, situatia devine interesanta!

Zile nefaste

V-ati trezit vreodata stiind pur si simplu ca ziua care abia incepe nu va fi deloc una placuta? Eu asa am patit. Si am avut dreptate. De doua ori insa, consecutiv, e de-a dreptul neplacut. In prima, tot ce putea merge rau a mers rau. De fapt, tot ce putea merge indiferent cum a mers rau. Iar in a doua, a actionat principiul dominoului. Mi-a mai ramas sa sper ca nu este obligatoriu sa fie trei zile, ca in povesti, sau vreo alta cifra magica, mai mare, bineinteles. Si sa astept sa se aseze lucrurile, ca sunt in faza in care nu prea am ce face altceva.
Ca efect secundar, nu prea sunt in apele mele, ceea ce inseamna ca am tendinta sa vad jumatatea goala a paharului peste tot si la oricine. Iar asta e un alt lucru ce poate dauna grav sanatatii mele si a celor din jur. Dar ma abtin, la urma urmei am fost intotdeauna de parere ca nu este bine, nici frumos, nici corect sa ma descarc pe persoane/obiecte nevinovate.
Sa revin asadar la chestii mai normale. Obamania a ajuns la un nou apogeu ( deocamdata), cu ceremonia de investire bla bla bla. Totul e in regula, insa uitandu-ma la stiri sa vad ce si cum, am observat numarul in crestere al materialelor, al imaginilor mai exact, preluate de pe surse precum Youtube si telefoane mobile. Preluarea unor imagini unice surprinse de cineva aflat pe faza este de inteles (e cam greu sa trimiti echipe de reporteri sa filmeze in direct evenimente precum recenta prabusire a avionului din Hudson). Insa numarul in crestere al materialelor de genul asta imi lasa cateodata impresia ca ma uit la o varianta sincronizata a Youtube-ului. E putin ciudat. Ma face sa ma gandesc la posibilitatea realizarii unui site cu stiri locale, cu imagini surprinse cu mobilul in timpul plimbarilor prin oras. De ce nu?

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

WTF?!

Rusii au dat drumul gazelor, care insa nu vin. Vin in schimb doua summituri pe tema, organizate, sper, in sali incalzite.
Toata lumea s-a implicat de mai demult in lupta impotriva terorismului. In Fasia Gaza, unde se lupta (si) impotriva terorismului, toata lumea vrea pace, armistitii si tratate.
Invatatura a inceput sa dauneze grav. Dupa eleva olimpica, care a ales sa intre in industria filmelor porno, o alta eleva premianta se sinucide, fara niciun motiv descoperit pana acum.
Pensionarii care lucrau de obicei part time si cei cu doua slujbe au cam imbulinat-o. Bineinteles, un personaj precum Florea Geica, cu pensie si salariu cumuland jdemii de euro nu poate fi comparat cu un tip cu o pensie mizerabila, care lucreaza pentru niste bani in plus ca sa poata trai oarecum decent. Eu unul sunt sigur ca daca as fi ajuns la vremea pensiei, iar pensia ar fi fost ok, nu m-as mai fi chinuit sa lucrez in continuare. Dupa cum nici acum nu-mi place sa vin de la slujba destul de obosit si, in loc sa-mi trag sufletul, sa ma apuc de al doilea job. Ca nu din placere fac asta, si nici workaholic n-as spune ca sunt.
Lumea se mira, si nu inteleg de ce, cum de promisiunile electorale nu pot fi aplicate, din cauza bugetului deficitar. Ar fi usor si sa cer o marire salariala de 50%, si sa promit, de pe cealalta parte a baricadei, ca voi acorda aceasta marire. Anyway...
Completez asadar cercul, si intreb: WTF?!

joi, 15 ianuarie 2009

Semafoarele inteligente, mama lor de destepte ce sunt ele.

Am ajuns ieri sa ma confrunt cu noile semafoare inteligente, aflate in stadiu beta daca nu ma insel, de la giratoriul Decebal. OK, hai sa vad "ce stie sa faca". Rosu pentru pietoni, stau. Rosu pentru masini, rosu pentru pietoni. Stau. Unii colegi pedestri, vazand ca e loc, traverseaza oarecum derutati, uitandu-se cand la semaforul rosu, cand la masinile care nu se stia cand vor primi verde. Semafor masini, verde. Evident, stau. Semafor masini, rosu. Semafor pietoni, verde. Incep traversarea. Dupa cam patru secunde si tot atatia metri parcursi, semafor pietoni rosu. Eram la jumatea soselei. Am ajuns dincolo, odata cu masinile care incepusera sa vina din dreapta. De curiozitate, am apasat si pe butonul semaforului. Fara rezultate evidente. Mai trec pe acolo peste vreo saptamana, sa vad ce si cum.
Intamplare 2: bar, cafeaua de dimineata. Ups! Control OPC. Se verifica etichete, termene etc, apoi cei doi inspectori se retrag impreuna cu patronul in birou. Patronul revine dupa un minut cu o comanda de o cafea si un suc. Partea interesanta: paharul destinat sucului a fost atent selectionat, doar la a treia incercare fiind gasit unul potrivit pentru nobila misiune. Acesta a fost atent verificat de barman, care l-a mai sters odata asa, de control, apoi l-a plasat ospatarei care s-a uitat critic si l-a aprobat, apoi l-a dat patronului, care si-a dat si el OK-ul. Pai, mai avea rost agitatia, din moment ce controlul se incheiase (cred)?

miercuri, 14 ianuarie 2009

Nimic nou despre un subiect vechi

Imi plac filmele subtitrate din doua motive: deoarece vreau sa aud vocile originale ale actorilor sau ale personajelor din filmele de animatie, ale caror voci sunt alese pe baza anumitor criterii, si pentru ca au fost ocazii, nu melte, e adevarat, dar au fost, cand ma uitam la vreun film cu sonorul dat foarte incet. Sincronul, mai ales la noi, se pare ca este facut nu de actorul care s-ar potrivi personajului, ci de actori mai mult sau mai putin celebri care incearca sa faca si asta, probabil ca da bine in CV, nu stiu. Sau din motive financiare, poate. Oricum, nu asta ma intereseaza, ci rezultatul, care pana acum nu a fost satisfacator.
Revenind la subtitrare, si fiind un sustinator al acestei metode, poate se explica de ce sunt asa de pornit uneori pe tema calitatii acesteia. Volumul mare de munca si deadline-urile nu justifica o subtitrare proasta. Insa, din pacate, economia de piata functioneaza si aici, e mai rentabil sa suprasoliciti cativa oameni (cu cateva salarii) decat sa mai faci angajari (alte salarii, no way!). Rezultatele se vad, destul de frecvent.
Las' ca mergem inainte si asa. La urma urmei, poate asta va motiva oamenii sa invete macar engleza, cine stie?

luni, 12 ianuarie 2009

Interesant

E interesant cum sustinem folosirea limbii romane, in timp ce televiziunea ne umple de englezisme cat cuprinde (titluri de emisiuni, gen Happy Hour, promo-uri precum cel de la Prima, we love to entertain you, si asa mai departe). E interesant de ce radem apoi de cei care, incercand sa tina pasul, vorbesc o engleza hai sa spunem ciudata sau scriu sidiu in loc de CD, eirbeg in loc de airbag etc.
E interesanta si discreditarea manelelor care iata, au ajuns de pe posturile de profil pe cele nationale, ma refer la ultimul eveniment, si anume revelionul televizat. Care, in paranteza fie spus, a fost penibil cu accente de jenant, cu exceptia catorva momente, putine si scurte.
E interesant cum avem tendinta de a spune una si a face alta. Dar de spus e usor, nu-i asa? Exemplele date sunt oarecum nevinovate, fara a ne afecta exagerat, insa cand acest principiu ajunge sa fie folosit si in domenii cu impact mult mai direct (as zice politica, dar povestea e veche aici...), situatia se schimba. Mda, si ce daca?

vineri, 9 ianuarie 2009

Test grila

Se da expresia "bruises on her arms". Traducerea corecta este a) "(ea) avea vanatai pe brate", sau b) "avea vanatai pe arme" (conform subtitrarii de pe TVR1, CSI-ul de aseara)?
Nu trebuie sa raspundeti.

Pe blog, dupa blocuri

E clar si normal ca blogosfera sa nu fie un fel de club al intelectualilor de pe net. Nici macar nu e obligatoriu sa scrii corect ca sa intri in lumea asta virtuala. Iar subiectele sunt libere si necenzurate, "sky is the limit". Surpriza mea a fost ca, desi ma asteptam la asta, nu ma confruntam direct cu problema. E ca si cu foametea din Somalia, stiu de ea, dar nu pot spune ca ma afecteaza direct. Insa azi, in urma unor clickuri pe diverse linkuri, am ajuns in cartierul de la periferia blogului. Nu am zabovit prea mult prin zona, nu de frica, ci din dezamagire si din dorinta de a evita, macar aici, genul de informatii (?) care ne asalteaza din pacate prin alte mijloace mass media, incepand cu tabloidele si terminand cu diverse "emisiuni" televizate.
Am fost destul de criptic pana acum, asadar, o mica harta a incursiunii. Inceputul a fost bun, de la Catavencu am ajuns la blogul Simonai Tache (saru'mana, respecte), deoarece imi place cum scrie. De aici, am aflat cu amuzament ca Mircea Badea a reusit sa isi stearga blogul, dar o ia de la capat. Prima curba gresita: sa vad ce si cum. Si am ajuns intr-o adevarata zona de razboi, unde Badea da in toti cei care, voit sau nu, real sau imaginar, l-au deranjat cu ceva (de notorietate sunt Huidu si Zoso), si, evident, primeste raspunsuri adecvate. Treaca-mearga, nu se inteleg oamenii din varii motive si isi spun urari unul celuilalt. Dar cand "lupta" coboara la nivelul grupei mici de gradinita, cand, in lipsa de alte argumente, pui poza "faptasului" pe blog si faci misto de ce fata are... Si la asta se adauga, normal, sustinatorii din fiecare tabara, care scriu si ei comentarii asa cum ii duce capul, si in functie de simpatii. Printre care comentarii exista si unele, minoritare din pacate, care indeamna la pace si armistitii si care sunt ignorate in totalitate.
Am renuntat sa aprofundez subiectul. Atmosfera de stadion cu arena de bataie fara reguli in mijloc si cu publicul atatat stand pe margini si scandand lozinci de bine la adresa adversarului nu mi-a placut niciodata.
Revin pe teritoriul meu, in zona care nu o fi ea rezidentiala, dar nu e nici mahala. Macar aici, pe blog, pot evita "durerile" din viata reala, asadar de ce sa nu o fac?

joi, 8 ianuarie 2009

Probleme cu memoria

Stand cu prietenii la o bere, s-a ajuns, inevitabil as spune, la momentul ala in care "trebuie" sa zicem bancuri. Si am spus, mai bune, mai rele, mai vechi, mai noi, sau noi pentru unii, sau uitate si readuse in circuit...in fine, pana am ajuns in pana. Si in timp ce ne scremeam noi mintile, care oricum erau deja in deriva pe valuri de alcool, unuia dintre noi ii vine natural ideea salvatoare: "stai ca merg sa ma uit pe net". Si de-aici sa te tii discutii...
Oricum, e oarecum dezamagitor sa constati ca, printre altele, netul este si o agenda accesibila aproape instant de aproape oriunde, cu ajutorul careia poti afla ce vrei, fie ea informatie uitata, fie informatie noua. Ca e vorba de un inofensiv banc sau de procedeul de obtinere a napalmului cu ingrediente din bucatarie...alta poveste. Ideea este ca memoria se atrofiaza incet, la ce bun sa mai retii chestii pe care oricum le gasesti in cateva secunde? (daca iti aduci aminte ce vrei sa cauti:))) Si, ramanand la bancuri, trebuie sa inteleg ca s-au dus vremurile in care unul sau altul erau mici eroi la nivel de grup, fiind o enciclopedie ambulanta in materie? Ca, daca asa este, pai e naspa...

miercuri, 7 ianuarie 2009

Crize si confuzii

Intram in monotonia cotidiana, si incep semnalandu-l pe traducatorul de la Axn, de la Survivor mai exact, care confunda constant cifrele doi si trei. E amuzant sa vezi trei fete pe ecran, in timp ce dedesubt scrie "iata-le pe cele doua femei ramase in concurs", si invers.
Iar criza asta a inceput sa faca parte din vocabularul zilnic, si numai ce am inceput sa ma obisnuiesc sa folosesc propozitii cu si despre criza, cand iata ca rusii ne lovesc prieteneste sub centura si ne taie gazele. Acum a aparut asadar si criza gazului, si sunt nevoit de acum inainte sa fac precizari despre care criza vorbesc. Sper sa nu apara si o a treia, ca nu o sa ma mai inteleg cu nimeni.

luni, 5 ianuarie 2009

Party non stop

E ciudata perioada asta in care trebuie sa ne scuturam de ultimele efecte ale sarbatorilor cinstite cum se cuvine si sa revenim la cruda realitate a serviciului, scolii, facultatii etc. Unii prefera sa "demareze" mai prudent, cu o zi sau doua de acomodare, altii intra direct in paine, cu forte proaspete (?). La mine e si mai incurcata treaba, ca ajung din lac in put, din motive de diverse zile de nastere ale unor prieteni care au reusit sa se grupeze in primele doua saptamani ale lui ianuarie. The show must go on, cum s-ar zice. Dar reusesc sa trec si de incercarile astea, la o adica am deja experienta.

vineri, 2 ianuarie 2009

Punct si de la capat

In sfarsit a inceput un nou an. A trebuit sa astept pana azi sa vad si eu un pic de zapada, cazuta mai mult asa, de forma. Dar e mai bine decat deloc. Revelionul l-am petrecut acasa, cuminte, in fata televizorului. Vorba vine, ca nu am prea avut la ce sa ma uit. Nu conteaza, a trecut, las' ca data viitoare o s-o facem si mai, si mai lata, vorba cantecului.
Planurile au fost facute, urmeaza punerea lor in aplicare. Sper sa nu fie doar "usor de zis, greu de facut". In rest, sa am (avem) spor la blogareala, si la scris, si la citit, si sa nu lasam celebra criza mondiala sa devina o criza personala.
Acestea fiind spuse, astept sa-mi spuneti voi ce revelioane mai palpitante ati avut. Promit sa nu-mi fie ciuda:)))