Rezistăm cu greu vremurilor grele care s-au abătut asupra noastră: cutremure şi nenumărate replici în Japonia, conflicte în Libia, Siria, Cote d'Ivoire şi nu mai ştiu pe unde, ditamai gaura de ozon deasupra noastră, eutanasiem câini şi se pare că în curând şi oameni (mai pe ocolite, aşa, dar rezultatul contează), scandaluri mediatice parcă fără de sfârşit având ca principal subiect calamităţile Pepeoana şi Irimoni şi, colac peste pupăză, de parcă nu ne-ar fi fost de ajuns, aflăm cu groază şi stupoare că Irina a făcut rubeolă. Rectific: Irina a făcut RUBEOLĂ !!!
În mediul ăsta plin de ostilităţi, partea mea sensibilă şi-a făcut timp să se lase impresionată de o scenă care nu şi-ar avea locul, nici ca poveste scrisă, nici ca imagine senzaţională, în nicio emisiune de profil: o femeie spre şaizeci de ani ce ocupa o tarabă la piaţă. Pe masa din faţa ei erau înşirate o sumedenie de nimicuri vechi, probabil şi stricate, cu preţuri mai mult decât derizorii. În cele două secunde în care am trecut pe lângă taraba asta, am apucat să văd că femeia ţinea în mâini un mic ursuleţ de pluş, întreg, dar marcat vizibil de trecerea timpului, ursuleţ pe care îl mângâia în timp ce îi spunea că totul va fi bine. După care a aşezat ursuleţul lângă celelalte obiecte. Ei uite, asta m-a impresionat pe mine.
Un comentariu:
Radem noi de mascaricii de la TV cu divortul prin improscare cu noroi, dar Romania e exact asa, ca batrana care isi vindea trecutul ca sa mai cumpere o firimitura de viitor amar.
C
Trimiteți un comentariu