Astăzi, despre homeopatie.Principiul pe care se bazează este "cui pe cui se scoate". Ai febră, primeşti o soluţie preparată dintr-o substanţă activă care, în diluţii normale, ţi-ar ridica temperatura; eşti otrăvit, primeşti venin de şarpe. Diluat. Extrem de diluat. Aici apare şi problema. În perioada apariţiei principiilor homeopatice, cunoştinţele de fizică, chimie şi alte asemenea erau pe nicăieri. Numărul lui Avogadro, care îţi permite calcularea numărului de molecule dintr-un volum dat de substanţă, nu exista. Nici Avogadro nu exista, de altfel. Însă la ora actuală, calculele ştiinţifice aplicate soluţiilor homeopatice (urmează cifre, e mai impresionant aşa), au demonstrat că diluţiile folosite sunt absurde. Mai concret, o soluţie diluată conform homeopatiei conţine o moleculă de substanţă activă la 30.000 litri apă. Nu am greşit cifrele. Sau, la altă scală de dimensiuni, un atom de substanţă activă revine la 10 la puterea 60 atomi apă. Se estimează că Universul cunoscut este format din 10 la puterea 80 atomi.
Chiar şi homeopaţii de profesie recunosc că, dacă funcţionează, şi când funcţionează, nu pot explica ştiinţific fenomenul. Vorbim clar de placebo, dar asta e o altă discuţie. S-a ajuns la explicaţii de genul "moleculele de apă reţin în memoria lor forma moleculelor de substanţă activă", ba chiar mai mult, că această memorie poate fi captată şi trimisă pe Internet utilizatorilor din întreaga lume. Bănuiesc că nu trebuie să insist.
Urmează poveşti cu şi despre antioxidanţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu