Tot cald

Dar m-am adaptat. Ca rezumat al ultimelor zile, nu am cu ce să mă laud. De altfel, ăsta e şi motivul absenţei din ultima săptămână. Nimic nu mi-a atras atenţia în mod special. Poate doar, fugitiv, tiparul clasic al morţii Mădălinei, despre care era inevitabil să nu înceapă showul, of course după înmormântare, că cică păstrăm astfel o poleială de decenţă. Acum, că e în groapă, începem: interviuri cu soţul îndurerat care descrie cu detalii ce şi cum, "opoziţia" care e convinsă că sinuciderea a fost determinată într-o măsură mai mare sau mai mică de soţ, cohorte de psihologi cu/fără experienţă care îşi dau şi ei cu părerea, şi ce m-a distrat cel mai mult, ca să zic aşa, reportajele de la ştiri care brusc , fără nicio legătură (aham...), mă informează zilnic ba despre procentul depresivilor din ţară, ba despre metode de depistare precoce a semnelor de depresie, ba sfaturi utile în caz de, şi toooot aşa. Adică a trebuit să moară o celebritate ca să devenim conştienţi de depresivi şi de cum s-ar putea ei ajuta. Păi, să facă bine să moară o celebritate la inundaţii, să realizăm de ce ne trebuie diguri, o alta să moară în accident rutier (aaa, asta a fost. Şi nu s-a rezolvat problema... Mda, mi se dărâmă teoria). Ei hai, că mă mai gândesc la ceva soluţii.