Am spus de câteva ori, în alte ocazii, prin alte locuri şi pe alte site-uri că mă deranjează când văd comentarii conţinând greşeli gramaticale strigătoare la cer scrise, ironia sorţii, la postări şi anunţuri în directă legătură cu literatura. Şi, din păcate, nu sunt excepţii atât de rare pe cât mi-aş dori. Astăzi am mai văzut una care mi-a zgâriat retina. Pe o pagină oarecare de pe Facebook, care se ocupă cu intermedierea de cărţi (schimburi, vânzări etc), cu activitate îmbucurător de susţinută, ţinând cont de domeniul ei, cineva scria azi că "l-e vreau eu (volumele respective). L-e vreau pentru un prieten...".
Repetarea aceleiaşi greşeli m-a convins că nu e o eroare de tastare. Şi nu e singura de acest gen. Şi atunci apare, din nou, întrebarea care mă obsedează: oamenii ăştia, care caută cărţi, fac schimburi, cumpără şi vând, se ocupă strict de partea financiară a problemei? Dacă găsesc cartea dorită la un preţ bun şi o cumpără, nu o şi citesc apoi? Şi, dacă o citesc, cum o fac? Nu văd, pe parcursul lecturii, că anumite cuvinte se scriu cu cratimă şi altele nu? Nu îşi dau seama, oarecum instinctiv, de greşelile pe care le fac? Înţeleg că nu sunt corectori ori tehnoredactori, dar... Nu ştiu, eu nu funcţionez aşa. Problema mă depăşeşte. Sunt curios ce înţeleg respectivii din mesajul cărţii, deşi mi-e cam frică să aflu răspunsul...
Pe de altă parte, poate că ar trebui să mai închid şi eu ochii la mărunţişuri dintr-astea şi să îmi văd de ale mele.
marți, 26 ianuarie 2016
luni, 25 ianuarie 2016
Hmmm...
Un nou sezon X-Files. Fie va fi excepţional, fie crappy în ultimul hal. Desigur, îi dau o şansă, asta fără discuţie, şi sper taaaare mult să nu mă dezamăgească.
duminică, 17 ianuarie 2016
M-am enervat uşor. Din nou.
Tema e una veche, cel puţin pentru mine, şi oarecum sensibilă. Tot pentru mine.
De aceea evit în general să discut despre asta, cu unele excepţii, precum cea de azi, când trebuie să refulez măcar puţin.
Pentru cei care nu sunt la curent, admir natura şi tot ceea ce ne oferă ea, mai ales că încă nu am ajuns la fundul sacului, să spun aşa. În acelaşi timp, dacă simt că răcesc, bag o aspirină. De ce? Uite un răspuns cam greu de combătut: din comoditate. Pentru că sunt prea comod şi prefer să înghit o pastilă în loc să ies afară, să caut o salcie potrivită scopului, să adun o grămadă de coajă - atenţie, doar în sezonul potrivit! -, să revin acasă şi să procesez coaja adunată etc.
După cum prefer pastila de penicilină în loc să mă joc de-a nenea Fleming (trebuie să ştiţi despre cine e vorba, dacă nu, să nu vă mai prind cu comentariile la articolele de genul ăsta!) şi să creez condiţii pentru o cultură de mucegai.
Parcă vă şi aud cu "efecte adverse". Păi, un nene mai deştept decât mine şi decât voi, cel puţin în domeniul ăsta, pe care îl chema Paracelsus, a spus printre altele: "sola dosis facet venenum". Ştiu că sunteţi culţi şi că aţi făcut latină într-a opta, dar dacă nu vă aduceţi aminte chiar acum, traducerea aproximativă ar suna cam aşa: "toxicitatea depinde doar de doză". Ideea a devenit un principiu de bază al toxicologiei, şi anume că totul şi orice este toxic, toxicitatea depinde doar de cantitate. De doză, dacă vreţi. Aşa că faptul că iau trei aspirine când sunt răcit nu o să îmi producă ulcer. Şi faptul că iau antibiotice când ESTE CAZUL, nu când sunt gripat (gripă = boală virală = produsă de un virus; antibiotic = medicament ce luptă împotriva bacteriilor; virusul NU este bacterie; QED), şi doar cât este nevoie, nu o să îmi dea peste cap organismul.
De vaccinuri nici nu vreau să aduc vorba. Cu toate că faptul că nu aţi mai auzit de cazuri de poliomielită sau de variolă ar trebui să însemne ceva. Raţionament greşit: dacă am eradicat (şi) aceste boli, de ce să ne mai vaccinăm? Simplu, pentru că prin vaccinare ne imunizăm organismele. Boala eradicată nu înseamnă că virusul poliomielitei nu mai există, ci că, în urma vaccinării, nu ne mai afectează. Deci nu, nu sunteţi protejaţi dacă nu vă vaccinaţi. Sunteţi expuşi. E o diferenţă semnificativă, dar, se pare, ignorată de mulţi.
Unul dintre argumentele mele "preferate" este că industria farmaceutică manipulează tot ce poate şi ne bagă pe gât sute de produse pentru a-şi creşte profitul. În primul rând, însuşi cuvântul "industrie" trebuie să vă atragă atenţia: din câte ştiu eu, nu există nicio industrie care să nu vrea să aibă profit. În al doilea rând, sincer, nu am auzit de oameni obligaţi să cumpere medicamente (nu faceţi paralela cu situaţia din spitalele noastre că nu despre asta e vorba) şi cu atât mai mult să le şi consume. Singurele "medicamente" obligatorii sunt vaccinurile, dar nici ăstea nu sunt atât de obligatorii precum ar trebui şi, în plus (şi în principiu), vaccinările sunt gratuite.
Îmi ajunge deocamdată, pot închide supapa. Nu înainte de a preciza că, dacă există printre voi doritori care să mă pună la zid pentru comoditatea de care vorbeam, ar fi bine ca aceştia să realizeze că îşi vor posta comentariile de pe un PC/telefon mobil/tabletă/alt device, nu îmi vor scrie o scrisoare şi nici nu vor imprima semne pe o tablă de lut folosind un beţişor frumos ornamentat. De asemenea, folosesc maşini, telecomenzi şi alte lucruri diavoleşti. Aţi înţeles ideea, sper.
De aceea evit în general să discut despre asta, cu unele excepţii, precum cea de azi, când trebuie să refulez măcar puţin.
Pentru cei care nu sunt la curent, admir natura şi tot ceea ce ne oferă ea, mai ales că încă nu am ajuns la fundul sacului, să spun aşa. În acelaşi timp, dacă simt că răcesc, bag o aspirină. De ce? Uite un răspuns cam greu de combătut: din comoditate. Pentru că sunt prea comod şi prefer să înghit o pastilă în loc să ies afară, să caut o salcie potrivită scopului, să adun o grămadă de coajă - atenţie, doar în sezonul potrivit! -, să revin acasă şi să procesez coaja adunată etc.
După cum prefer pastila de penicilină în loc să mă joc de-a nenea Fleming (trebuie să ştiţi despre cine e vorba, dacă nu, să nu vă mai prind cu comentariile la articolele de genul ăsta!) şi să creez condiţii pentru o cultură de mucegai.
Parcă vă şi aud cu "efecte adverse". Păi, un nene mai deştept decât mine şi decât voi, cel puţin în domeniul ăsta, pe care îl chema Paracelsus, a spus printre altele: "sola dosis facet venenum". Ştiu că sunteţi culţi şi că aţi făcut latină într-a opta, dar dacă nu vă aduceţi aminte chiar acum, traducerea aproximativă ar suna cam aşa: "toxicitatea depinde doar de doză". Ideea a devenit un principiu de bază al toxicologiei, şi anume că totul şi orice este toxic, toxicitatea depinde doar de cantitate. De doză, dacă vreţi. Aşa că faptul că iau trei aspirine când sunt răcit nu o să îmi producă ulcer. Şi faptul că iau antibiotice când ESTE CAZUL, nu când sunt gripat (gripă = boală virală = produsă de un virus; antibiotic = medicament ce luptă împotriva bacteriilor; virusul NU este bacterie; QED), şi doar cât este nevoie, nu o să îmi dea peste cap organismul.
De vaccinuri nici nu vreau să aduc vorba. Cu toate că faptul că nu aţi mai auzit de cazuri de poliomielită sau de variolă ar trebui să însemne ceva. Raţionament greşit: dacă am eradicat (şi) aceste boli, de ce să ne mai vaccinăm? Simplu, pentru că prin vaccinare ne imunizăm organismele. Boala eradicată nu înseamnă că virusul poliomielitei nu mai există, ci că, în urma vaccinării, nu ne mai afectează. Deci nu, nu sunteţi protejaţi dacă nu vă vaccinaţi. Sunteţi expuşi. E o diferenţă semnificativă, dar, se pare, ignorată de mulţi.
Unul dintre argumentele mele "preferate" este că industria farmaceutică manipulează tot ce poate şi ne bagă pe gât sute de produse pentru a-şi creşte profitul. În primul rând, însuşi cuvântul "industrie" trebuie să vă atragă atenţia: din câte ştiu eu, nu există nicio industrie care să nu vrea să aibă profit. În al doilea rând, sincer, nu am auzit de oameni obligaţi să cumpere medicamente (nu faceţi paralela cu situaţia din spitalele noastre că nu despre asta e vorba) şi cu atât mai mult să le şi consume. Singurele "medicamente" obligatorii sunt vaccinurile, dar nici ăstea nu sunt atât de obligatorii precum ar trebui şi, în plus (şi în principiu), vaccinările sunt gratuite.
Îmi ajunge deocamdată, pot închide supapa. Nu înainte de a preciza că, dacă există printre voi doritori care să mă pună la zid pentru comoditatea de care vorbeam, ar fi bine ca aceştia să realizeze că îşi vor posta comentariile de pe un PC/telefon mobil/tabletă/alt device, nu îmi vor scrie o scrisoare şi nici nu vor imprima semne pe o tablă de lut folosind un beţişor frumos ornamentat. De asemenea, folosesc maşini, telecomenzi şi alte lucruri diavoleşti. Aţi înţeles ideea, sper.
vineri, 15 ianuarie 2016
AHS Hotel...
... s-a terminat. Bun sezon. Nu ştiu sigur dacă e datorită faptului că l-am vizionat recent sau nu, dar cred că a fost cel mai reuşit de până acum. Şi mă bucur că am trecut peste reticenţa pe care am avut-o când am văzut, la început, că unul dintre roluri e interpretat de Lady GaGa. Spre surprinderea mea şi, probabil, şi a altora, a jucat foarte mişto. Globul de Aur obţinut pentru rol e o confirmare concretă şi corectă, după umila mea părere.
marți, 5 ianuarie 2016
De ianuarie
Din motive de lene, bilanţul anului 2015 apare în ianuarie 2016, dar nu consider că e prea târziu.
În linii mari, a fost un an cu bune şi cu rele, şi încerc să fiu obiectiv şi să nu defavorizez niciuna dintre aceste două categorii.
Profesional, am avut un start ezitant, un avânt oarecum semnificativ cam de pe la jumatea anului, dar care a început apoi încet-încet să se diminueze, şi nu (doar) din vina mea, şi apoi din nou o rază de lumină în ultimele zile ale lunii decembrie. Asta nu se ia în considerare deocamdată, e prea devreme să mă pronunţ.
Pe plan personal... nişte cărţi citite, nişte bloguri (două) reluate, nişte filme văzute (serialul Banshee ocupă un loc de cinste în top), câteva desene reuşite, ţinând cont de anii de pauză în care nu am tras nici măcar o linie... Nu a fost rău, dar era loc de ceva mai bine şi/sau mai mult.
Pe plan şi mai personal, să zic aşa, anul a început cu o notă de trei, cu indulgenţă, şi s-a terminat cu un zece plus cu steluţă. Sper ca anul ăsta să fie în întregime sub influenţa notei zece. Sau unşpe, de ce nu?!
Aşa, ca un fel de medie, a fost un an de un şapte pe opt, cred. Nu a fost cu siguranţă un an perfect, dar am avut şi perioade mai rele de-atât. Aşa cum a fost, a trecut.
Anul acesta în schimb... Am aşteptări. Am planuri, am scopuri, am dorinţe, am obiective... Şi ar fi super să reuşesc în toate. Măcar în toate cele importante.
Ceea ce vă doresc şi vouă :)
În linii mari, a fost un an cu bune şi cu rele, şi încerc să fiu obiectiv şi să nu defavorizez niciuna dintre aceste două categorii.
Profesional, am avut un start ezitant, un avânt oarecum semnificativ cam de pe la jumatea anului, dar care a început apoi încet-încet să se diminueze, şi nu (doar) din vina mea, şi apoi din nou o rază de lumină în ultimele zile ale lunii decembrie. Asta nu se ia în considerare deocamdată, e prea devreme să mă pronunţ.
Pe plan personal... nişte cărţi citite, nişte bloguri (două) reluate, nişte filme văzute (serialul Banshee ocupă un loc de cinste în top), câteva desene reuşite, ţinând cont de anii de pauză în care nu am tras nici măcar o linie... Nu a fost rău, dar era loc de ceva mai bine şi/sau mai mult.
Pe plan şi mai personal, să zic aşa, anul a început cu o notă de trei, cu indulgenţă, şi s-a terminat cu un zece plus cu steluţă. Sper ca anul ăsta să fie în întregime sub influenţa notei zece. Sau unşpe, de ce nu?!
Aşa, ca un fel de medie, a fost un an de un şapte pe opt, cred. Nu a fost cu siguranţă un an perfect, dar am avut şi perioade mai rele de-atât. Aşa cum a fost, a trecut.
Anul acesta în schimb... Am aşteptări. Am planuri, am scopuri, am dorinţe, am obiective... Şi ar fi super să reuşesc în toate. Măcar în toate cele importante.
Ceea ce vă doresc şi vouă :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)