luni, 28 martie 2011
vineri, 25 martie 2011
OMFG
Ce aşteptări să mai avem când se omoară lumea pentru o sticlă de ulei sau un kil de zahăr în plus? Nu-mi aduc aminte de spectacole dintr-ăstea nici măcar pe vremea când raţiile erau la putere şi oamenii îşi umpleau cămările cu provizii strategice, că nu ştiau când vor mai prinde produse şi în ce cantitate. Nici măcar scuza comportamentului în virtutea vechilor obiceiuri nu este valabilă, au trecut peste două decenii de la schimbarea regimului. Nu contest că suntem o ţară plină de săraci, şi nu comentez cauzele sărăciei, că aş devia mult de la subiect. Însă nu cred că mulţimea aia posedată era formată din oameni care nu mai văzuseră ulei de luni de zile sau care uitaseră de gustul zahărului. Şi, dacă tot spuneam că orice comparaţie cu japonezii este aberantă, uite încă una pentru fanii comparaţiilor: comparaţia între situaţiile ăstea două şi modul în care japonezii stau cuminţi la rândul format pentru distribuirea apei, a alimentelor sau a ce o mai fi pe acolo. Cineva spunea azi că dacă, Doamne fereşte, o catastrofă ar lovi România, ar fi mai multe victime post-calamitate faţă de victimele catastrofei propriu-zise. Din păcate, ipoteza este confirmată din plin de întâmplările de azi.
marți, 22 martie 2011
niuz
Printre cacofonia audiovizuala a (ex) familiei Columbeanu si senzationalele dezvaluiri ale Zavorancei reusesc sa ma tin la curent si cu ce mai fac japonezii, cum o mai duc libienii si nu in ultimul rand ce lucruri traznite mai fac romanii. Apropos de Columbeni, un om de presa, nu mai retin cine, spunea ca e normal sa se acorde atata atentie divortului unor celebritati, acest divort nefiind astfel subiect de tabloid. Pai nu tabloidele i-au facut celebri si pana acum? Sau poate am eu informatii incomplete, asadar cer lamuriri: pentru ce sunt celebri cei doi Columbeni?
Si o alta nelamurire. Boc sustine ca scandalul cu Severin aduce prejudicii imaginii tarii, ca apoi sa gaseasca si rezolvarea: Severin e din PSD, deci PSD-ul sa ia masurile de rigoare. Adica ce, tara asta e reprezentata exclusiv de PSD?

miercuri, 16 martie 2011
Listă
Să vină odată primăvara şi vremea frumoasă - checked.
Să stau cât mai mult posibil departe de calculator, de preferinţă afară - checked (norocul căţelului, că el e cel mai câştigat din asta).
Să mă debarasez de o grămadă de site-uri la care am am avut la un moment dat motive să mă abonez - checked (parţial, dar am redus considerabil numărul lor).
Să evit astenia de primăvară - checked.
Să reduc şi mai mult tv-ul, mai exact obiceiul de a lăsa aparatul să meargă aşa, doar pentru fond sonor - checked (am trecut pe radio, e mai ok).
Să nu mă mai consum pentru orice chestie măruntă - checked.
PS. Treaba cu Japonia e dramatică, tragică, are influenţe la nivel mondial şi aşa mai departe, însă frecventele comparaţii cu ţara noastră nu îşi au rostul nici în contextul ăsta, nici în vreun alt context.

miercuri, 9 martie 2011
untitled
In primul rand, scriu de pe un PC care nu este proprietate personala si nu are setata optiunea pentru romana. Asadar, fara diacritice de data asta.
In al doilea rand, 1 Martie, 8 Martie, bla bla bla.
In al treilea rand, am reusit din nou sa nu fiu consecvent si sa scriu macar o data la doua-trei zile, insa asta s-a intamplat pentru ca am fost luat pe sus de alte probleme si amanam de pe o zi pe alta, pana azi.
In al patrulea si ultimul rand in aceasta postare, iar am vazut o treaba care m-a lasat pe ganduri. Nu mult, doar cateva momente, insa suficient incat sa ma determine sa va impartasesc patania. Cautam pe net acum cateva zile, pentru uz personal, un sistem periodic printabil in care sa apara cat mai multe detalii ale elementelor chimice. Gasesc unul potrivit, il printez, unul dintre colegii mei il vede si intreaba senin "ce ii asta?". "Sistemul periodic". "???". "Tabelul lui Mendeleeev...?". "???". "Tabelul cu elementele chimice, stii tu, oxigen, carbon...". "Aaaaa...chimie, am facut ceva in liceu, dar nu mi-a placut".
Bun. Nici mie nu mi-a placut chimia, nu in totalitate cel putin. Nici eu nu am facut liceu de profil. Insa sunt convins ca sistemul periodic, ca element vizual omniprezent chiar si in cele mai saracacios dotate scoli si licee, este usor de recunoscut. E ca si figurile de geometrie in spatiu aruncate in dulapul din spatele clasei sau ca structura dublu helix a ADN-ului. Chiar daca nu stii sa spui niciun detaliu, stii ce e. Asa credeam pana acum. Iar m-am inselat. Partea proasta e ca ma insel tot mai des.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)