OMFG

Ce aşteptări să mai avem când se omoară lumea pentru o sticlă de ulei sau un kil de zahăr în plus? Nu-mi aduc aminte de spectacole dintr-ăstea nici măcar pe vremea când raţiile erau la putere şi oamenii îşi umpleau cămările cu provizii strategice, că nu ştiau când vor mai prinde produse şi în ce cantitate. Nici măcar scuza comportamentului în virtutea vechilor obiceiuri nu este valabilă, au trecut peste două decenii de la schimbarea regimului. Nu contest că suntem o ţară plină de săraci, şi nu comentez cauzele sărăciei, că aş devia mult de la subiect. Însă nu cred că mulţimea aia posedată era formată din oameni care nu mai văzuseră ulei de luni de zile sau care uitaseră de gustul zahărului. Şi, dacă tot spuneam că orice comparaţie cu japonezii este aberantă, uite încă una pentru fanii comparaţiilor: comparaţia între situaţiile ăstea două şi modul în care japonezii stau cuminţi la rândul format pentru distribuirea apei, a alimentelor sau a ce o mai fi pe acolo. Cineva spunea azi că dacă, Doamne fereşte, o catastrofă ar lovi România, ar fi mai multe victime post-calamitate faţă de victimele catastrofei propriu-zise. Din păcate, ipoteza este confirmată din plin de întâmplările de azi.