marți, 31 august 2010

Texte de vedetă

Vedetele sunt caracterizate, printre altele, şi de lucrurile trăznite pe care le debitează, voluntar sau nu. Exemplul concret care mi-a atras atenţia este Botezatu, care a dat un interviu în nu mai ştiu ce revistă, pe tema participării lui la ceva emisiune, "Burlacul". Nu mă întrebaţi detalii, că nu ştiu. În fine, la un moment dat Cătă spune că până în prezent a cerut în căsătorie trei persoane, prima fiind XY, a doua, citez, "cred că Vanda Vlasov" etc. Cum adică crede că? A băut să îşi facă curaj şi nu mai ţine minte dacă chiar a cerut-o? Nu e sigur dacă era Vanda sau sora ei geamănă? A fost refuzat şi şi-a şters momentul respectiv din memorie pentru a nu suferi?
O altă vedetă, Elena Gheorghe, spune despre noul ei videoclip că are "elemente military". OK, nu prea realizez ce ar putea asta să însemne, mai ales în corelaţie cu titlul videoclipului, "Disco Romancing". Discotecă, romantism, soldaţi. Adică discoteca de sâmbătă seara de la căminul cultural, soldaţii în termen fugiţi din unitate şi romantismul cu fetele din sat care "se topeşte" după uniforme?
Să nu fiu rău degeaba, recunosc că nu am văzut deocamdată clipul. Am să îl vizionez şi apoi revin cu scuzele de rigoare. Dacă va fi cazul.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Mtv-ul schimba vieti, sa stii. Asa am aflat ca chiar are elemente military. Una din 'genialele' ei tinute in clip aduce putin a armata. Dar nici pana in ziua de azi nu le-am gasit sensul.

fallen spunea...

Ahaaaa.... merci pentru explicatii. Asadar, daca in vreun clip apare un tip tuns "periuta", exista deja un element military...