duminică, 23 ianuarie 2011

Noutăţi noi

De când nu am mai scris, a fost cald, apoi frig, apoi a nins, iar azi e soare cu dinţi. Printre aceste fenomene meteorologice, viaţa mea s-a derulat după o rutină impusă foarte strictă: telefoane, mailuri, întâlniri, interviuri, înjurături, asezonate cu fortifiante gen cafea şi ţigări. Drept urmare, am reuşit să obţin un job temporar care mă va ţine pe linia de plutire, la cota zero, până găsesc ceva mai promiţător. Mai bine decât nimic, nu comentez.
O altă noutate ar fi că într-un moment de slăbiciune am cedat şi mi-am făcut cont pe Facebook. E adevărat că m-a ajutat să găsesc vreo zece prieteni/foşti colegi/cunoştinţe risipite prin toată lumea, după cum e adevărat că acum nu îi mai văd utilitatea, deoarece cu toţi "regăsiţii" am început să comunic prin alte mijloace.
Şi ar mai fi o poveste ce implică nişte acte şi o traducere nefericită, dar v-o spun mai încolo, că acum mi-e foame şi merg să pap ceva.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Felicitari pt job, chiar daca nu e exact ce iti doreai, but, hei it's better than nothing si ai timp sa-ti cauti altceva mai bun fara presiune.
Astept vesti despre traducere.
C

fallen spunea...

S-a facut