Jurnal de bord I

Pregătirile pentru plecarea de acasă pentru o perioadă de 3 luni sunt gata. Verific dacă tot ceea ce trebuie închis e închis, dacă ceea ce trebuie deschis e deschis – asta e uşor, nimic nu trebuie lăsat deschis – şi... go!
Prima staţie: autogara Oradea. Afară e cald, suficient de cald încât să pot aştepta afară cursa pentru Cluj. Ups... afară nu sunt bănci. Nu-i nimic, mă amplasez strategic lângă un perete mai ferit de ruta călătorilor care merg la toaletă/după cafea-ceai-mâncare/ziare-reviste şi fumez. Apar băieţii
cu alba-neagra, dar nu sunt doritori. Unul dintre ei se apropie şi îmi cere un foc. Încearcă să lege o conversaţie, dar din răspunsurile mele monosilabice îşi dă seama că nu am chef de aşa ceva şi pleacă. Unuia dintre ei îi sună mobilul şi pleacă toţi deodată.
Apare şi microbuzul meu. Puţini pasageri, dar cu multe bagaje. Şoferul le aranjează în spaţiul aparent neîncăpător din spatele maşinii. Se pare că uşa nu se va închide. Oh, ba da, trebuie doar puţin trântită. Bagajele se mulează după forma uşii. Sunt bucuros că nu am nimic fragil în valiză...
Cluj. E frig, diferenţa de temperatură după doar trei ore de mers e foarte mare, după părerea mea. Aici am de aşteptat o oră jumate, însă autocarul Cluj-Chişinău este deja aici, aşa că scap de toate bagajele voluminoase şi mă pot şi eu încadra la rândul meu în circuitul toaletă/după cafea-ceai-mâncare/ziare-reviste.
Pornim. Şoferul pune la TV un film. OK... aaa, nu, nu e OK deloc, filmul e sincronizat în rusă. Asta e...
Ajungem în vamă, trecem fără probleme. Apoi, în Chişinău, după...să vedem...13 ore de mers. O dată coborât, mă întind în toate direcţiile încercând să scap de amorţeala generală, însă îmi aduc aminte că mai am un drum de 50 de minute până în Orhei, destinaţia finală.
Mă întâlnesc cu cel care trebuia să mă aştepte, şi este suficient de amabil încât să mai stea 10 minute după mine, cât să mai fumez o ţigară.
Buuun, am ajuns în sfârşit în Orhei. Ziua asta voi dormi.
Welcome to Republic of Moldova...

Life is strange indeed...

Per total, ultimii doi ani din viaţa mea au fost destul de agitaţi şi de tulburi. Am avut parte de câteva schimbări majore, prin "câteva" înţelegând, subiectiv, un număr peste limita legală admisă. Fiecare dintre aceste schimbări mi-a închis câteva uşi în nas, deschizând în schimb câte o nouă portiţă, pe care a trebuit să o transform într-o uşă adevărată, matură. Moment în care... aţi ghicit, o nouă schimbare, o nouă portiţă... Însă niciodată până acum nu am resimţit atât de acut sentimentul acela de "a o lua de la zero". Până acum, în ciuda tuturor schimbărilor, aveam o bază micuţă, dar solidă, care îmi permitea să iau din nou startul. Acum însă sunt pe cale de a pierde exact baza asta. Şi nu ştiu dacă e bine sau nu, şi nu ştiu cum mă simt, nesigur?, speriat? entuziasmat?, încrezător într-un viitor ipotetic mai bun?, toate astea la un loc?, confuz, într-un cuvânt?
Poate e mai bine să mai aştept puţin, până mi se filtrează puţin trăirile, şi apoi să privesc situaţia actuală cu mai mult accent pe raţiune. Căci, nu-i aşa, baza a murit, trăiască baza! (?!?)
PS. Scuzaţi incoerenţa.

Confirmare

Da, este (mă rog, a fost) otită, şi nu am avut habar că poate durea în halul ăsta. Dar a trecut, în sfârşit. Şi auzul îmi este din nou stereo :)
Pe parcursul perioadei ăsteia am stat închis în vizuină şi m-am uitat la o tonă de filme, dintre care nu vă pot recomanda nimic în mod special; niciun film nu m-a "prins" nici măcar cu o scenă pentru care să consider că merită să încerc să vă determin să-l vedeţi. Iar pe partea de lectură, surpriză! Din motive neclare, am recitit Legendele Olimpului. Not bad, dar bănuiesc că nu v-aţi aşteptat la asta :) Iar acum, de când s-a reluat "seria neagră" a romanelor poliţiste scandinave, sunt adâncit în ele până la urechi. Fie şi măcar pentru a scăpa puţin de dozele zilnice de americanisme prezente peste tooot!

:(

Otită ?! :(((

Da' de ce ????

Da' de ce, din nou şi la nesfârşit, cu ocazia accidentului în care a fost implicat Huidu, persoană publică deci, absolut toată lumea este rugată (!!!) să îşi dea cu părerea? Adică cine dracu' se gândeşte că părerea lui Becali - şi alţii ca el, care nu au absolut nicio tangenţă cu subiectul - despre această chestie poate fi relevantă, sau interesantă, sau mai ştiu eu cum?
Da' de ce a devenit frecvent obiceiul ca subtitrările de pe canalele considerate "serioase", mă refer la Discovery, NG etc., să omită să facă o banală conversie a yarzilor în sistem metric? Chiar dacă au valoare apropiată, în unele dintre documentarele difuzate lungimile sau distanţele respective erau relevante. Şi diferenţa aia de aproape 10 cm conta. Nu mai vorbesc de "paritatea" milă/km...

Încă o chestie bifată

Ca de multe alte ori, deoarece nu mă învăţ minte, am lăsat o chestie pe ultima sută de metri, ce zic eu sută, pe ultimii 50 de cm mai exact, aşa că în ultimele două săptămâni am băgat tare pe recuperare. Am reuşit, asta contează. Deci, am mai tradus o carte. Nu mă întrebaţi care şi unde o găsiţi, deoarece a fost un serviciu făcut unui prieten. Ceva manual tehnic, it was sooo booooring, probabil de aia am şi evitat să o încep, şi dup-aia am evitat să continui :)Dar promisiunea e promisiune.
Voi cu ce vă mai lăudaţi acum, că sezonul estival oficial s-a cam terminat?

Excepţie

Am spus în câteva rânduri că ecranizările după romane mai mult sau mai puţin celebre nu sunt în majoritatea covârşitoare a cazurilor la înălţimea cărţilor respective. Există totuşi excepţii, iar ultima întâlnită este "Cititorul". În comparaţie cu filmul, cartea mi s-a părut scrisă pe fugă şi inconstant. Există scene aprofundate şi analizate pe toate părţile, urmate de scene care parcă sunt nişte notiţe scrise pe un post-it pentru a fi dezvoltate ulterior. E ca şi cum autorul - Bernhard Schlink - începe să scrie şi îşi aduce brusc aminte că trebuie să facă altceva, aşadar încheie abrupt.
Astea sunt impresiile după prima lectură. La recitirea cărţii, când o fi să se întâmple asta, sper să îmi amintesc de postarea asta şi să fac o comparaţie.
Până atunci, priviţi filmul şi lăsaţi cartea deoparte. Apropo, e şi al naibii de scurtă.