miercuri, 20 octombrie 2010

Salată

A început să plouă aseară, şi nu sunt semne că s-ar opri. Nasol, că îmi strică şi bruma de bună dispoziţie cu care încerc să îmi încep fiecare zi. Normal că, pe fondul acumulării de bălţi pe marginea şoselei, am fost stropit din cap până-n picioare de şoferii grăbiţi, să nu le spun altfel. Însă normal că eram pregătit pentru aşa ceva, fiind îmbrăcat doar în chestii impermeabile. Unu zero pentru mine.
Am început să mă uit, iniţial întâmplător, la Fringe, dar m-a prins şi acum fac eforturi să nu pierd vreun episod. În ciuda faptului că începe după miezul nopţii, iar chestia asta o resimt a doua zi dimineaţa, când simt că aş avea nevoie fie de o perfuzie cu cafea, fie de încă minim două ore de somn în plus. Fringe ăsta e un fel de dosare X actualizate, cu elemente poliţiste amestecate cu chestii ştiinţifice împinse la extrem (genul de nebunii pe care astăzi le percepem ca SF, însă există posibilitatea ca ele să fie transpuse în realitate în câţiva ani). una peste alta, serialul mă relaxează, şi asta e exact ceea ce vreau la ora aia.
Am terminat acum două zile o carte a naibii de ciudată, dar care mi-a plăcut. Sunt pus în dificultate dacă ar trebui să explic acţiunea. Mai bine vă spun că autorul este Stephen Hall, titlul cărţii este "Amintirile rechinului", iar pe supracopertă există un citat al unul critic literar care consideră romanul drept un amestec de Matrix, Fight Club, Fălci şi Codul lui Da Vinci. Ar trebui să fie suficient pentru a vă stârni curiozitatea măcar puţin.
C U later.

Niciun comentariu: