La propriu. Cu una dintre mașinile lor de serviciu. Pe o trecere de pietoni semaforizată. Pe care am pornit în momentul în care am primit verde să traversez.
În același timp, primește verde și coloana de mașini care vine din stânga direcției mele de mers. Localnicii cunosc intersecția și, de obicei, șoferii nu accelerează până nu trec de zebra în discuție.
ANAF-ul, în schimb, e o instituție importantă, cu probleme importante de rezolvat. Toate problemele lor sunt urgente și prioritare. Asta doar dacă nu le apare în fața mașinii un pieton din ăsta ca mine, inconștient și fără pic de respect pentru autoritățile statului, pieton care traversează cu nerușinare prin fața mașinii aflate, probabil, în exercițiul funcțiunii, profitând cu mârșăvie de cele câteva secunde în care semaforul îi permite să ajungă, totuși, pe partea cealaltă a străzii.
Mașina a frânat, nu prea avea altă soluție, eram deja pe la mijlocul trecerii când s-a întâmplat treaba. Nu s-au schimbat injurii, nici semne internaționale cu degete mijlocii. Însă privirea pe care mi-a aruncat-o șoferul...
Mă simt vinovat. Mă simt de parcă mi-am trădat țara. Simt că i-am împiedicat progresul pentru câteva secunde. Vă rog să mă iertați, nu a fost cu intenție.
2 comentarii:
Pot să direcționez, printr-un link, această postare, pe pagina de Facebook a ANAF-ului ? Sigur vor fi încântați să vadă ce mult îi respecți, apreciezi, iubești. Și ei, ca noi toți, au nevoie de feedback de la cei pentru care trudesc, cetățenii. Hai să-i ajutăm! Sigur sunt în permanentă căutare de soluții optime.
Poţi, dar eu sper că a fost doar o greşeală, nu un obicei.
Trimiteți un comentariu