sâmbătă, 4 decembrie 2010

Banalităţi

Un pic de conflict între coreeni. Sunt curios dacă a fost aşa, o băgare în seamă, sau urmează ceva mai serios.
Un conflict mai mare, pe măsura orgoliilor, pe tema "de ce a primit Boc, nu Geoană, onorul militar". Trădare, sabotaj, indisciplină, sfidare, nesimţire etc. Scandalul continuă în timpul zilelor libere pe care şi le-au acordat cu mărinimie dragii noştri parlamentari. Probabil e vina mea că nu ştiu când s-a proclamat Săptămâna Naţională a României.
NASA ne ia din nou prin surprindere (ca de altfel şi zăpada, dar asta e tradiţie deja) cu noua bacterie descoperită. E într-adevăr o chestie importantă, aştept să treacă valul de păreri emise as usuall de toată lumea, apoi trag şi eu concluzii. Rezultate previzibile la alegerile din Republica Moldova. De ce a votat diaspora în număr foarte mic? Simplu, şi din surse sigure: nu îi mai interesează situaţia din ţară, se bucură că au reuşit să plece naibii de acolo. Aaa, că nu e corect şi că nu gândesc pe termen lung, că s-ar putea să vină şi momentul întoarcerii acasă? Foarte adevărat. Îmi permit să adaug încă o întrebare: noi, aici, ce perspective avem pe termen lung?
Decembrie egal atmosferă de sărbători egal deprimant deja, nu prea ne mai stă capul şi buzunarul la aşa ceva. Cu puţine excepţii, cel puţin până acum, aceleaşi luminiţe, aceleaşi emisiuni, aceleaşi filme (ce s-ar fi făcut televiziunea dacă nu ar fi existat "Singur acasă", difuzat a mia oară?), promoţii la mall-uri, prea puţini pătrunşi de-adevăratelea de atmosfera specifică. Sărbătorile de iarnă au început să nu îmi mai placă de vreo...să vedem...cam 10 ani, şi se pare că nu prea sunt şanse să revin la sentimente mai bune. Şi să nu uit de faptul că "în perioada asta trebuie să fim mai buni, şi mai iubitori, şi mai... şi mai...". Am mai spus-o şi altă dată, eu nu vreau să fiu bun acum. Vreau să fiu bun în aprilie, de exemplu. Care e problema?
Enough for now.

Niciun comentariu: