Începem cu ce e rău, şi anume friiiigul! Crăciunul a fost ploios, apoi au urmat două zile de zăpadă, ceea ce a fost ok, dar acum e frig, şi am înţeles că va fi şi mai rece. Not good. Nu sunt friguros, însă pur şi simplu îmi plac mai mult temperaturile cu plus în faţă.
Tot rău este că m-am uitat din curiozitate la o serie nouă, britanică, avându-l ca personaj central pe Sherlock. Original este faptul că acţiunea este plasată în zilele noastre. Bun, totul e frumos şi palpitant, cu excepţia faptului că episodul 3 se termină într-un moment de suspans extrem. Care e problema? Că episodul 3 este ultimul din mini-serie, pentru că producătorii au vrut să vadă dacă ideea are succes şi în funcţie de rating vor hotărî dacă vor continua sau nu filmările. Se pare că au luat o decizie favorabilă, însă următoarele episoade vor fi realizate de-abia la anu', cândva... Aşadar trebuie să aştept ceva timp până voi primi răspunsul la întrebarea din scena finală: îl împuşcă sau nu? :)))
Ceva de bine... să mă gândesc... păi, imediat trecem în noul an, care sper să fie mai bun din toate punctele de vedere, că anul ăsta nu a fost prea strălucit per ansamblu. Tot bine ar fi că am fost acceptat în comunitatea artiştilor români de pe Deviantart, site dedicat tuturor categoriilor de artişti, de la extrem de începători la superprofesionişti. Eu mă situez undeva la mijloc, fiind un amator cu perspective de îmbunătăţire (asta e autoapreciere, se poate să greşesc). Anyway, faptul că am fost acceptat face bine la moral, chiar dacă nu înseamnă cine ştie ce mare chestie. Sau înseamnă?...
În final, dacă vreţi o mostră de adevărată birocraţie (printre altele), uitaţi-vă la Buried. Nu este un film în spiritul sărbătorilor, ştiu, dar s-a întâmplat să îl văd acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu