Luasem la un moment dat pozitie pentru donarea de sange si de organe. Nu mi-am schimbat parerile, am spus atunci ce aveam de spus, si cine a vrut sa bage la cap a bagat, cine nu... In plus, exista la ora actuala si un clip publicitar al celor de la Alege Viata, care face indemnuri exact in sensul donarii de sange. Si iata ca azi prind o stire despre cum la Galati, daca retin exact, centrul de donare a fost asaltat de potentiali donatori, dintre care multi au fost trimisi acasa deoarece rezerva de reactivi si de pungi de colectare a centrului fusese epuizata. De ce? Din cauza cresterii numarului de donatori. De ce? Din cauza crizei economice, care ii impinge pe oameni si spre donarea de sange, pentru tichetele de masa primite in schimbul celor 400 ml de lichid vital. Si nu stiu ce sa fac, sa ma bucur ca, netinand cont de motivatie, se doneaza sange (la urma urmei, primitorului putin ii pasa de motivatie), sau sa fiu carcotas din nou si sa spun ca si gesturile umanitare trebuie platite ca sa aiba loc? (hmm, avem un paradox aici?).
Trecem la o alta poveste mai veche. In 2006, in urma unui ordin semnat de ministrul de atunci al Educatiei, nu mai stiu cine era, se hotara ca din programa scolara sa fie scoasa studierea teoriei evolutioniste. Evident ca au urmat anumite reactii, in urma carora anul trecut s-a hotarat reintroducerea studierii acestei teorii. Reintroducere care a ramas teoretica (scuzati jocul de cuvinte), deoarece exista doar pe hartie. Darwin a scris celebra-i lucrare acum 150 de ani. In epoca aceea, reactiile de protest au fost firesti, as spune. Cu toate acestea, teoria "a prins". Insa sa prind pe viu acelasi tip de reactii intr-o Romanie a secolului XXI mi se parea imposibil. Nu e.
As dori sa mentionez si ca anul acesta se implinesc 200 de ani de la nasterea lui Darwin, si ca in toata lumea, destupata la minte sau nu, se sarbatoreste Anul Darwin. Dar noi se pare ca suntem fani ai Evului Mediu, intr-atat incat incercam sa il recreem in tot ce avea acesta mai rau. Sa ne fie de bine. La un moment dat, niste ziare europene titrau ca Romania a intrat in UE cu 100 de ani mai repede decat ar fi trebuit. Pai, daca suntem cu 100 de ani mai inapoiati si nici nu ne prea intereseaza aspectul, care e problema? Las' ca punem bilete la Loto, incepe imediat si Campionatul, vine vara, bere, stranduri, femei si litoral...Trece anul, cu tot cu criza.
Si, nu ca ar interesa pe cineva, dupa ploaie vine soare. Dupa doua zile extrem de nasoale, astazi a fost o zi superbestiala, uite-asa, sa fiti invidiosi. A fost chiar una dintre cele mai faine zile din ultimii cativa ani. Nu va asteptati sa va spun si de ce, dar asa a fost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu