Lume, lume, check it out! Mare târg mare de obiecte bisericeşti la noi, la Oradea. Dintre exponate merită amintite toaca electronică; clopotul electronic, care poate fi activat inclusiv cu ajutorul telefonului mobil şi programat de exemplu să bată timp de trei zile la aceleaşi ore, în veşnica pomenire a preacucernicului răposat; sutane preoţeşti croite cu maşini speciale cu softuri pe măsură, sutane care pot avea chiar şi 90 de culori pe cm pătrat, şi sunt împodobite cu cristale Swarovsky; şi nu în ultimul rând preferata mea, şi anume candela care levitează! Senzaţional! Miracol la tine acasă!
Însă e clar că nu mă pot abţine să întreb dacă sunt singurul care sesizează paradoxul şi ironia faptului că pentru obţinerea levitaţiei candelei amintite este folosit, normal, un câmp magnetic. Obţinut ştiinţific. Pentru o iluzie care poate fi interpretată şi din punct de vedere religios. Adică ştiinţa în slujba religiei. Ia, continuaţi voi raţionamentul şi discuţiile care se pot naşte din asta.
5 comentarii:
:|. atat.
Corect.
=)))))
la o Biserica prin apropiere de mine, au pus TV inauntru si au pus desene animate:)))
cica sa ii atraga pe cei mici
Foarte tare! Sunt oare desene clasice, sau din alea moderne, cu roboti si demoni?
Sunt clasice gen Tom si Jerry :)).
Trimiteți un comentariu